Desi a trecut mai bine de o luna de cand a fost dat startul inscrierii romanilor la un fond privat de pensii, sunt inca destui cititori ai ziarului nostru care nu cunosc suficient de bine noile prevederi ale Legii nr. 19/2000. In urma telefoanelor si a sesizarilor primite la redactie, ne-am dat seama ca unul dintre subiectele de interes este cel privind categoriile de asigurati care sunt obligati sa cotizeze la un fond de pensii administrate privat. Iata de ce revenim asupra acestor informatii. Este vorba despre persoanele (intre 18 si 35 de ani) care: • desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca, precum si functionarii publici; • detin functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti, ale caror drepturi si obligatii sunt asimilate, in sistemul public de pensii, cu cele ale angajatilor cu contract individual de munca sau cu functionarii publici • somerii • realizeaza un venit brut, pe an calendaristic, echivalent cu cel putin 3 salarii medii brute, precum si cele care obtin, prin cumul, venituri brute pe an calendaristic, echivalente cu cel putin 3 salarii medii brute, si care se regasesc in doua sau mai multe dintre urmatoarele situatii: asociat unic, asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau de management, membri ai asociatiei familiale, persoane autorizate sa presteze activitati independente, persoane angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora, alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale.
(C.D.)













