Lucrarile la Centrul Cultural “Carmen Silva” – amenajat in fosta scoala generala de pe Strada Mihail Kogalniceanu – sunt foarte aproape de final. Luna trecuta, Consiliul Local Sinaia a aprobat acordarea a 2 miliarde de lei vechi – 1 miliard pentru „inlocuirea solutiei tehnice de realizare a acoperisului” si 1 miliard pentru cumpararea de mobilier.
Conceput sa substituie casa de cultura a orasului, centrul cultural va cuprinde un club al pensionarilor (al seniorilor) si unul pentru tineret, o biblioteca, o sala multifunctionala care va fi folosita pentru organizarea de conferinte, training-uri sau chiar repetitii ale ansamblurilor de dansuri. Holurile fostei scoli, foarte spatioase, nu vor ramane neutilizate. In holul de la parter va fi amenajat un info-desk, iar cel de la etaj va servi drept spatiu expozitional. „In viitorul club al seniorilor, pensionarii nu vor juca doar sah si table. Intentionam sa organizam intalniri cu medici, actori sau cu reprezentanti ai oricarei alte profesii, in functie de ceea ce ne vor solicita varstnicii. De asemenea, acestia vor putea veni aici sa citeasca ziare sau sa se uite la televizor”, ne-a spus Anca Hogea, directoarea Casei de Cultura a orasului Sinaia.
In centrul destinat tinerilor, elevii vor avea acces liber la Internet si vor putea afla ce fonduri sunt eligibile in vederea depunerii de proiecte. Nu se stie inca daca, dupa transportarea cartilor de la actuala casa de cultura, in biblioteca va mai ramane loc si pentru amenajarea unei sali de lectura.
Cealalta necunoscuta care persista in privinta Centrului Cultural „Carmen Silva” este legata de culoarea cladirii… Pe zidurile exterioare, s-a incercat deja un galben ocru, insa se pare ca primarului nu prea i-a placut ce iesea, asa ca le-a dat dispozitie zugravilor sa-si suspende munca, pana se va gandi la o nuanta mai de bon-ton.
In privinta culorilor pe care le vor avea incaperile, nu mai e niciun secret: biblioteca va fi verde, pensionarii isi vor petrece timpul intr-un ambient orange, sala de conferinte bate in lila, holurile – in roz si rosu, iar peretii centrului pentru tineret sunt policromi: cate-o culoare pentru fiecare latura a incaperii.
Ionut STANESCU















