Pe Bulevardul Independentei, la nr.10, este un edificiu netrecut pe lista oficiala a monumentelor, dar care, credem noi, merita sa fie amintit.
Casa este din generatia construirii Bulevardului, terminata probabil prin 1893-1895. Primul ei proprietar, Theodor Theodorini era avocat de succes si politician pasionat; fusese de mai multe ori consilier judetean si in doua randuri, deputat.
Edificiul este mare si frumos, in stil neoclasic, cu fatade pe doua strazi (poate opera a lui Toma N. Socolescu), cu toate extinderile si renovarile, isi pastreaza si astazi prestanta si poate fi privit si acum cu placere si cu interes. Ne oprim asupra lui, acum in prag de iarna, dintr-un alt motiv: reprezinta o pagina din istoria aprovizionarii cu energie a orasului Ploiesti.
In 1913, Marele petrolist Koppes a obtinut, de la primaria orasului Ploiesti concesiunea exclusiva de a introduce gaze in tot cuprinsul localitatii. Nici dupa razboi, Koppes nu a avut suficiente mijloace sa-si realizeze planul si in 1926 a cedat Companiei petroliere “Unirea” – U.P.R. – contractul in schimbul unei substantiale recompense. La randul ei, compania a infiintat, imediat, o societate “pui”, “Unirea-Gaze”, specializata in aductiunea si comercializarea gazelor. Cu aceasta ocazie, “Unirea-Gaze” a cumparat si acest imobil de la urmasii lui Theodorini, facand din el sediul ei central.
Acum 80 de ani, in 1927, au inceput lucrarile la “poza tuburilor metalice care aduceau in oras gazele captate de la schelele de petrol ale judetului, in special de la Moreni”. In 1928, lucrarile de “poza“ a conductelor au cunoscut un ritm foarte alert si in aprilie 1929, conductele trecusera de centrul orasului si ajunsesera pana la sediul societatii, prelungindu-se de acolo pe strada C.A. Rosetti (azi Bobalna).
Din anul urmator a venit ca director al Societatii ing. Costaforu, doctor in chimie, din Germania, care a actionat energic in doua directii: extinderea retelei de gaze in oras si convingerea locuitorilor din zonele gazificate sa se aboneze (folosind presa pentru publicarea de note si articole in care se aratau imensele avantaje ale acestui gen de energie, afise, fluturasi). Pana in 1941 reteaua cuprindea toate arterele importante ale orasului, dar nici 25% dintre gospodarii nu erau abonate. Noii abonati isi realizau instalatia cu instalatori autorizati, societatea asigurandu-le doar bransamentul si contorul. La abonare se monta pe zidul casei abonatului sau pe poarta casei lui o tablita cu emblema intreprinderii: un disc rosu taiat de un dreptunghi galben mai lung putin decat diametrul acestuia. In partea de sus a discului, cu litere galbene dispuse in arc, scria SOCIETATEA, iar in partea de jos, la fel, dar cu litere mai mari scria UNIREA. Pe dreptunghi se gaseau patru litere si mai mari, rosii: GAZE.
In iunie 1948, Societatea “Unirea-Gaze” a fost nationalizata, patrimoniul ei trecand la Sfatul (Consiliul Popular). Cladirea respectiva a devenit sediul serviciului “Gaze”. Reteaua s-a intins pe toate strazile orasului si cetatenii au dat buzna sa se aboneze incat a fost nevoie sa se ingreuneze conditiile de inscriere si sa se limiteze numarul de focuri pe o gospodarie. La privatizare, totul a intrat in patrimoniul societatii “Distrigaz-Sud” iar sediul filialei Ploiesti s-a stabilit in aceasta cladire care, iata, de 80 de ani este inima intregii retele locale de gaze.
Paul D.POPESCU
