Totul este bine cand se termina cu bine – spune o vorba romaneasca, dar pana la binele final, in familia Anetei si a lui Constantin Florea din Breaza (strada 30 Decembrie nr.17) au curs lacrimi, au fost durere, zbucium, teama si, peste toate, o profunda mahnire ca justitia ii adusese la sapa de lemn. Povestea necazului familiei Florea a inceput prin 1997 cand, sora lui Constantin – Viorica, aciuata prin Bucuresti si tocmai prin Ministerul Justitiei – a demarat „lucrarile” pentru a intra in stapanirea casei parintesti (foto 1), pe care ea insasi, cu mama lor, i-a vandut-o, cu acte in regula, lui Constantin si sotiei acestuia. Batrana indeplinise astfel, si dorinta sotului ei, decedat prin 1981, care voia ca fiecare dintre copii sa aiba un acoperis deasupra capului. Iar Viorica si o alta sora aveau casele lor, Constantin urmand sa-si traiasca zilele in casa parinteasca, fireste, ingrijind-o si pe mama lor. Viorica, insa, si-a luat mama din casa in care traise atatia ani si a dus-o la cealalta sora pentru ca ea, departe de ochii fratelui Constantin, sa poata lucra la deposedarea acestuia de casa din Breaza, recurgand, mai intai, la plama-direa unui alt act de vanzare a imobilului, determi-nand-o pe mama lor sa i-l vanda ei, de data aceasta. Linistea, prietenia frateasca, intelegerea din familia pe care o formau pana atunci cei trei si mama lor au disparut brusc, in 1987, cand Viorica l-a dat in judecata pe Constantin pentru a-l obliga sa evacueze casa parinteasca impreuna cu sotia si cei doi copii. „In 1988, am avut primul termen de judecata care anula, prin sentinta, actul de vanzare-cumparare dintre soacra mea, cumnata Viorica si sotul meu cu mine – isi aminteste, oftand cu durere, Aneta Florea. Cei care au judecat dosarul nu au tinut cont de faptul ca ei anulau, de fapt, un alt act de vanzare-cumparare si nu pe al nostru, care avea cu totul alt numar. Iar aceasta eroare ne-a purtat pe drumuri 20 de ani, stand permanent cu frica-n san ca trebuie sa parasim casa si ca nu aveam unde sa ne ducem. Erau copiii mici si toata agoniseala noastra o investiseram in amenajarea casei parintesti care ne revenise prin actul de vanzare de care aminteam si care, culmea, fusese semnat si de cumnata mea! Presiunile de evacuare deveneau tot mai mari; noi ne adresam, in acelasi timp, instantelor, contestand intentia cumnatei, dar tot ea castiga si iar o luam de la capat. Am cheltuit si multi bani pentru ca nu-i usor sa ajungi in justitie! Am trait si momente de groaza cand ni s-a facut dosar penal pentru violare de domiciliu si tulburare de posesie. In urma unei noi solutii de evacuare pe care o obtinuse, cumnata Viorica ne-a dat pur si simplu afara din casa, ne-a scos lucrurile in curte, sub cerul liber, iar noi am dormit, un timp, in sopron, cu sobolanii! (foto 2). Pana cand nu am mai rezistat si am reintrat in casa pe care Viorica pusese lacate la usi. A revenit, insa, iarasi sa ne dea afara si-atunci, in urma unei altercatii dintre fiul meu si matusa lui – care-i dorea sa ajunga pe drumuri – copilul s-a ales, la randu-i, cu dosar penal in care este acuzat de tentativa de omor!?! El doar stia ca, de fapt, matusa lui nu avea dreptate, ca nu trebuia sa paraseasca aceasta casa in care a crescut!”
Pentru familia Florea, zilele negre nu se mai terminau si erau tot mai greu de suportat. A urmat o noua judecata, de aceasta data la o instanta din Campina, unde adevarul avea sa iasa la suprafata. Instanta avea sa constate ca actul in baza caruia au fost evacuati si se obtinuse o hotarare definitiva si irevocabila (de evacuare – n.n.) „a fost ilegal, incheiat in 1990 prin declaratii false in fata notarului privind provenienta imobilului”. Si familia Florea era repusa in drepturi, isi redobandea linistea, rezolutiile si ordonantele emise de instanta fiind cele care incheiau 20 de ani de dusmanie, hartuiala, groaza. Acum, familia Florea asteapta ca justitia sa-i dea dreptate si fiului sau care, practic, in disputa cu matusa lui, era indreptatit sa-si apere, cum se spune, saracia, si nevoile, si neamul. Iar Constantin Florea, poate, va renunta sa mai sape fantani la batranete – pensia, dupa zecile de ani de munca la uzina, nefiind suficienta ca sa stranga banii necesari pentru a-si demonstra dreptatea.
Leon CHIRILA
