Al doilea municipiu praho-vean va avea, in viitorul apropiat, un camin de batrani, a carui necesitate a fost evidentiata, de mult timp, de catre Biroul de Asistenta Sociala din cadrul Primariei Campina. La ultima sa sedinta ordinara, Consiliul Local a aprobat un proiect de hotarare initiat de primarul Horia Tiseanu, prin care s-a hotarat trecerea din administrarea municipalitatii, in administrarea Parohiei ”Nasterea Maicii Domnului” (din cartierul Voila), a unui teren de 11.375 de metri patrati, situat in vecinatatea bisericii respective, in vederea edificarii unui asezamant social pentru cei varstnici. In ultima vreme, reprezentantii adminis-tratiei publice locale s-au intrecut in acordarea de ”danii” bisericilor campinene si in sustinerea ridicarii unor noi lacasuri de cult, ceea ce nu-i deloc rau – sa le tie Dumnezeu naravul!, cum se zice in popor. Astfel, dupa ce au acordat subventii importante pentru lucrari de reabilitare exterioara si interioara a biseri-cilor ortodoxe, alesii au alocat, apoi, 18.000 de lei si pentru bise-rica romano-catolica din oras, pentru ca, dupa putin timp, sa dea in folosinta gratuita Spitalului de Psihiatrie Voila un teren de 1.000 de metri patrati in scopul constru-irii unei biserici pentru pacientii institutiei. Acum, municipalitatea se angajeaza intr-un proiect social generos, care, in opinia noastra, va trebui sustinut si cu fonduri banesti, nu doar cu atribuirea gratuita a unui teren. Preotul Nicolae Radu, parohul biseri-cii care va realiza caminul de batrani, este de parere ca ”in municipiul nostru, se resimte tot mai mult nevoia organizarii unui asezamant so-cial pentru oamenii de varsta a treia ramasi singuri. Birourile de asistenta sociala ale institutiilor sunt suprasolicitate de cereri venite din partea acestei categorii sociale care, tratata cu indiferenta de catre societate, cunoaste adesea cazuri dramatice de izolare, caderi psihice si chiar sinucideri. Deseori, batranii singuri devin obisnuitii spitalelor, nu numai din cauza bolilor, cat, in multe situatii, din cauza singu-ratatii. Constienti de misiunea pe care o are Biserica, dar si de asteptarile pe care le au oamenii de la ea, ne anga-jam in a dezvolta un proiect social care sa aiba in vedere situatia deosebit de grea a persoanelor de varsta a treia”. Proiectul initiat de parintele Radu se va desfasura in cadrul unui complex de cladiri unde persoanele vizate vor beneficia de lo-cuinta, masa, asistenta medicala, ingrijire de infir-merie si asistenta religioasa. Comple-xul va avea aproximativ 70 de locuri si va cuprinde spatii de cazare, de recreere si activitati practice, pentru tratamente medicale si, nu in ultimul rand, o capela. Ridicarea imobilelor se va face din banii parohiei si din sponsorizari, ultimele urmand, probabil, sa aiba cea mai mare pondere in plata lucrarilor de constructie. In primul sau an, caminul de batrani va functiona pe baza de voluntariat.
Adrian BRAD

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDupa vreo trei ani,
Articolul următorEUROPAREREA MEA