Fiti cu ochii pe ei !
Dupa cum se stie – sau, cel putin, s-a anuntat – de ieri a inceput campania electorala in vederea alegerii, la 25 noiembrie a.c., a reprezentantilor Romaniei in Parlamentul European. Tara noastra are dreptul, in acest final de legislatura europeana (mandatul ia sfarsit in 2009), la 35 de locuri de europarlamentari, astfel ca fiecare partid parlamentar, ca si alte formatiuni politice, si-a desemnat cate 35 de candidati si alti 10 supleanti, listele cu acestia urmand a fi mentionate pe buletinele de vot.
Asadar, timp de o luna de zile, vom auzi foarte des vorbindu-se despre europarlamentare, dar, pentru cetatenii judetului, este de retinut ca pe viitoarele buletine de vot vor gasi si mai multe nume de prahoveni ori de reprezentanti ai acestora. Mentionam, astfel, ca pe lista Partidului Democrat se va afla numele deputatului – si europarlamentarului – Roberta Anastase – presedintele Organizatiei Prahovene a PD, inscrisa pe locul 2 al listei, iar pe cea a PNL – numele europarlamentarilor Adina Valean (locul3) si Horia Toma (9), deputati si in Parlamentul Romaniei. In ceea ce-i priveste pe social-democratii prahoveni, mentionam ca acestia vor fi reprezentati pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, de catre Adrian Severin (locul 2), comisar european in functie, si Ludmila Sfarloaga (23), consilier judetean, vicepresedinte al Congresului puterilor locale si regionale din Consiliul Europei si vicepresedinte al Grupului socialist al Congresului.
Partidul Conservator are pe lista sa pentru euroalegeri trei prahoveni: Florin Anghel – presedinte al Consiliului Judetean si al Filialei Prahova a PC, pe locul 3, Silvia Ciornei – prahoveanca avand statut de senator de Neamt, fost ministru (locul 4), si Costel Horghidan (25), vicepresedinte al Filialei Prahova a PC si director general al S.C. Drumuri si Poduri a Consiliului Judetean.
Partidul Romania Mare are si el, pe lista sa de candidati pentru alegerile europarlamentare, un prahovean, in persoana lui Adrian Maracineanu, presedinte al Organizatiei judetene a PRM, fost deputat din partea acestui partid in legislatura 2000-20004. Acesta se afla pe pozitia a 8-a.
Asadar, fiti cu ochii pe ei!
Leon CHIRILA
Zeci de Stolojani spera sa-i convinga pe ploiesteni
Ieri, a fost dat startul oficial pentru inceperea campaniei electorale pentru Parlamentul European. Acest lucru s-a vazut si la Ploiesti, inca de la primele ore ale diminetii, cand pe panourile electorale afisele candidatilor partidelor politice erau, deja, lipite. Sau, mai bine spus, afisele unui singur candidat- Stolojan, in zeci de variante, care a monopolizat, practic, panourile din centru. Am incercat sa aflam de la Biroul Electoral Judetean (BEJ) daca acest mod de campanie electorala este ilegal, dar nu am primit nicio lamurire, spunandu-ni-se „ca nu intra in atributiile BEJ acest aspect”.
Raspunsul a venit, insa, de la prefectul Alexandri Nicolae: „In mod normal, fiecare primarie in parte trebuia sa emita o dispozitie privind locul de afisaj al fiecarei formatiuni politice pe panourile electorale, astfel incat sa nu existe o suprapunere. La Ploiesti, nu exista o asemenea prevedere. Deci, reprezentantii partidului care au tapetat panourile in integralitate nu au comis nicio ilegalitate. Stiu ca pentru campaniile electorale din anii precedenti a existat o astfel de practica – de stabilire a spatiului alocat fiecarui partid pentru afisare. Adevarul este ca foarte greu se poate controla acest aspect. Ar insemna sa ai cate un politist la fiecare panou. Asta tine si de sustinerea unei campanii civilizate care trebuie sa aiba loc si la noi, dar, probabil ca asta va mai dura”.
Potrivit dispozitiei date de catre primarul municipiului Ploiesti, „pozitiile de pe panourile de afisaj pentru fiecare formatiune politica, alianta politica, alianta electorala ori candidati independenti se vor stabili, de comun acord, de catre acestia si vor fi aduse la cunostinta publica prin mass-media”. Pana acum, se pare ca acest lucru nu a fost stabilit.
La nivelul municipiului, exista 55 de locuri special stabilite pentru afisajul electoral, iar in judet, fiecare localitate are aproximativ 2-3 astfel de amplasamente.
Camelia NASTASE