Consiliul Local Sinaia a hotarat intro-ducerea unei taxe pentru organizarea focurilor de arti-ficii in oras. Astfel, cei interesati sa-si inceapa sau sa-si incheie petre-cerea printr-un spectacol piro-tehnic vor trebui sa ceara Primariei Sinaia o autori-zatie in acest sens cu cel putin zece zile inainte de producerea evenimentului si sa plateasca 800 de lei.
In caz ca nu vor fi respec-tate aceste obligatii, autorii focurilor de artificii risca amenzi cuprinse intre 3.000 si 7.000 de lei.
Potrivit Primariei Sinaia, lunar, in localitate sunt organizate circa 3 focuri de artificii, ceea ce inseamna 36 de focuri de artificii pe an. In eventualitatea in care, dupa introducerea taxei de 800 de lei, spectacolele pirotehnice vor ramane la fel de numeroase, in decursul unui an, la bugetul local s-ar putea aduna aproximativ 30.000 de lei.
Stabilirea cuantumului pentru aceasta taxa nu s-a bucurat de un consens general in randul consilierilor locali, cei care au dorit sa polemizeze pe marginea acestui subiect fiind liberalii Cristian Burlacu si Eugen Strafalogea. Mai indulgent cu iubitorii de artificii, Burlacu a propus ca taxa sa fie de numai 500 de lei, in timp ce Strafalogea, considerand spectacolele pirotehnice doar un divertisment al celor bogati, a sustinut ca aprinderea palalailor in eter sa coste 1.000 de lei.
(I.S.)