Cei 35 de viitori europarlamentari romani vor fi secondati, fiecare, de o echipa de asistenti si stagiari, pe care si-i pot aduce din tara. Bugetul de care dispune fiecare europarlamentar pentru a-i plati se ridica la 15.000 de euro pe luna. Diurna unui eurodeputat este de 270 de euro pe zi, suma care acopera cheltuielile de cazare si masa. Sporurile de sedinta si alte asemenea avantaje de care beneficiaza un parlamentar roman, nu se practica la Parlamentul European.
Cea mai mare parte din activitatea unui eurodeputat se desfasoara in cadrul comisiei parlamentare din care face parte, precum si in grupurile parlamentare. Un indicator al performantei sale il reprezinta abilitatea de a obtine functii in cele doua structuri. Disciplina se regleaza in cadrul grupurilor politice, unde are loc fixarea voturilor pentru fiecare punct sau amendament de pe ordinea de zi.
Un europarlamentar poate avea alt vot decat cel al grupului politic de care apartine, cu conditia sa isi anunte colegii din timp. Din cei 15.000 de euro lunar, circa jumatate sunt taxe si impozite, platite in tara de origine.
Grupul de consilieri specializati in politicile europene este cu atat mai important cu cat, fara el, eurodeputatul are putine sanse de a intelege ce se discuta in comisii, dar mai ales nu va fi capabil sa intervina atunci cand interesele tarii sale sunt afectate. In ceea ce priveste sistemul de vot, in Parlamentul European functioneaza un sistem electronic de vot cu cartela nominalizata pe un computer central, imposibil de fraudat. Sistemul de votare este atat de transparent, incat in fiecare moment se stie cine a votat, cand si in ce fel.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLA INCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorVlad Oprea Forever !