Diabetul va ucide, in anul 2007, la fel de multe persoane ca si sindromul imunodeficientei umane, virusul HIV-SIDA, adica aproape 3,8 milioane de persoane la nivel global, a avertizat diabetologul Maria Mota, de la sectia de diabetologie a Spitalului Universitar Craiova.
„Numarul celor care mor din cauza diabetului si SIDA a ajuns la paritate, la nivel global, dar nu toate decesele care sunt cauzate de diabet si complicatiile acestuia, adica nefropatia, infarctul miocardic, amputatia membrelor, neuropatiile, sunt luate in evidenta ca atare”, a specificat dr. Maria Mota.
Diabetologul a adaugat ca incidenta diabetului va creste cu 80% in Africa si 100% in America Latina, in timp ce in Europa, incidenta va spori cu 18%, in urmatorii 20 de ani.
„Se vorbeste despre epidemie si chiar pandemie de diabet la nivel mondial, cu consecinte grave asupra productivitatii muncii”, a mai spus dr. Mota. Ea a adaugat ca amploarea pe care a dobandit-o aceasta boala este data atat de cresterea duratei de viata a pacientilor cu diabet, deoarece au aparut medicamente noi, inovative, cat si de incidenta tot mai mare a bolii care apare mai frecvent in ultimii ani din cauza urbanizarii si stilului de viata nesanatos.
Printre factorii de risc ce determina aparitia diabetului, medicii mentioneaza drept prima cauza obezitatea – la care se ajunge din cauza surplusului de calorii, de dulciuri concentrate, de alimente inalt procesate cu densitate calorica mare. In plus, diabetologul Maria Mota a precizat ca fumatul creeaza rezistenta la insulina si accentueaza riscurile pe care le presupune factorul genetic in dezvoltarea diabetului.
Medicul spune ca aproximativ 10% din populatie are prediabet, adica sunt persoane cu glicemie mare si care prezinta riscul de a dezvolta diabet. La nivel mondial sunt 250-270 de milioane de diabetici si 300 de milioane de prediabetici.