Fostul premier Adrian Nastase a negat, ieri, zvonurile legate de o eventuala plecare a sa din PSD si inscriere in PC. Nastase a admis ca a vorbit „de zeci de ori” cu presedinte conservator, Dan Voiculescu, dar pe alte subiecte decat cel al trecerii sale la PC. „Probabil am sa ma mai intalnesc cu dansul (cu Dan Voiculescu – n.r.), dar in orice caz nu am de gand sa plec la Partidul Conservator. Am inca multe lucruri de facut in PSD si cred ca sunt multe lucruri de facut in acest partid”, a precizat Adrian Nastase. Acesta a adaugat ca, din punctul sau de vedere, este important ca PSD sa redevina un partid important, astfel incat „sa poata sa ofere el singur o alternativa la ceea ce inseamna guvernarea de dreapta”. „Voi face tot ce pot si eu in interiorul PSD in acest sens”, a completat fostul prim-ministru. Intrebat daca intrevede posibilitatea ca – in eventualitatea in care demersul depunerii motiunii de cenzura se va solda cu un esec pentru PSD – Mircea Geoana sa fie inlaturat din fruntea partidului, Adrian Nastase a raspuns „nu are o foarte mare preocupare” privind viitorul actualului presedinte al PSD. „Cred totusi ca e foarte important pentru viitorul partidului ce masuri vom lua in perspectiva alegerilor in cascada care ne asteapta”, a incheiat Adrian Nastase.