Fratele liderului PRM vede, prin Parlament, si… „patachine”

„Niste patachine!”. Afirmatia ii apartine fratelui liderului PRM, deputatul de Prahova Marcu Tudor, si a fost facuta, ieri, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Ploiesti. Apelativul neacademic a fost pus unora dintre colegii sai parlamentari, despre care a spus ca „se duc si pe la Parlamentul European, ocupa scaunele pe acolo trei-patru saptamani, isi iau indemnizatiile si apoi ii vezi, tot timpul, ca ocupa ecranele televizorului”. Supararea deputatului a venit de la agitatia care a cuprins formatiunile politice de a-si desemna candidatii pentru alegerile europarlamentare, in opinia acestuia trebuind sa fie propuse persoanele cu adevarat de calitate, nu doar cele de imagine. „Exista persoane, colegi cu noi, despre care abia dupa doi ani si jumatate aflu ca sunt parlamentari, de la televizor. Nu le cunosc si nu stiu cum le cheama. Nu-i stiu nici pe cei care stau in banca langa mine, la Camera Deputatilor. Semneaza in fals si isi iau banii.” Rugat sa nominalizeze aceste persoane, la adresa carora a facut acuzatii grave, deputatul Marcu Tudor a dat-o la intors, ca tot era la Ploiesti:”V-am spus ca nu-i cunosc. Sunt de la PD, PSD, chiar si de la noi, de la PRM. Ideea este, insa, urmatoarea: sunt si acum oameni pe care partidele ii stiau ca nu fac nicio branza ca parlamentari, pentru ca au avut experienta legislaturilor anterioare, dar i-au pus acolo pentru ca erau de imagine”. Intrebat daca va accepta nominalizarea pe listele PRM pentru alegerile europarlamentare, Marcu Tudor a raspuns:”Voi refuza. Nu-mi place sa umblu ca disperatu’ pe drumuri”.
N.Dumitrescu