Dupa cum au putut vedea si ploiestenii care au trecut, in ultimele zile, prin centrul municipiului, buldozerele si excavatoarele au intrat si in Pasajul „Nichita Stanescu”. Aici, zona va fi pavata cu dale, similar Bulevardului Republicii. Actiunea face parte din cadrul proiectului Civitas – Success, lansat de Uniunea Europeana, prin care administratia locala a obtinut o finantare in valoare de 1 milion de euro. Investitia prevede reamenajarea centrului civic prin modernizarea infrastructurii stradale, iluminat corespunzator si un mobilier urban nou. Deocamdata, s-a realizat pavarea Bulevardului Republicii, s-au modernizat o serie de strazi aflate in centrul orasului si au fost inlocuite unele refugii din statiile RATP aflate tot in zona centrala a municipiului.
C.N.