Ieri, a fost ultima zi pentru depunerea, la unitatile fiscale teritoriale, a dischetelor cu raportarile contabile (bilantul) pe semestrul anterior, de catre toti operatorii economici. Raportarile contabile cuprind situatia activelor, a datoriilor si a capitalurilor proprii ale firmei, contul de profit si pierderi etc. Conform Ordinului nr. 498/18 iunie 2007 al ministrului Economiei si Finantelor, in cazul firmelor care nu au avut niciun fel de activitate, de la data infiintarii si pana la 30 iunie 2007, sau care se afla in curs de lichidare, ar fi trebuit depusa numai o declaratie pe propria raspundere, care sa cuprinda toate datele de identificare a societatii.
Iuliana Nistorescu, purtatorul de cuvant al DGFP Prahova, ne-a precizat ca dintre cei aproximativ 9.000 de contribuabili persoane juridice din categoria respectiva aflati, spre exemplu, in evidenta Administratiei Financiare Ploiesti, au depus in termen raportarile contabile doar 7.310 de agenti economici (81,22 la suta). Cat priveste declaratiile pe propria raspundere situatia este, dupa cum ni s-a precizat, si mai trista, in sensul ca din totalul celor 800 de firme vizate, numai 426 (53,2 la suta) s-au achitat de o astfel de obligatie. Interlocutoarea noastra ne-a mai spus ca intarziatii isi pot depune, la unitatile fiscale teritoriale la care sunt arondati, discheta cu raportarile contabile si dupa termenul-limita, numai ca, de asta data, vor trebui sa achite si amenzile de rigoare. In cazul declaratiilor, acestea variaza intre 100 – 200 de lei, iar pentru nedepunerea la termen a raportarilor contabile, sanctiunile sunt intre 500 si 4.500 de lei, in functie de durata intarzierii. Astfel, pana la 15 zile de intarziere, amenda este de la 500 la 1.500 de lei, intre 15 si 30 de zile – de la 1.000 la 3.000 de lei, iar peste 30 de zile – de la 1.500 la 4.500 de lei.