• Depasirile riscante= amenda plus retinerea permisului pe 30 de zile
Si in acest weekend, pe Valea Prahovei se va circula, mai mult ca sigur, bara la bara, temperaturile caniculare anuntate determinandu-i pe tot mai multi automobilisti sa caute racoarea muntilor. Anticipand acest exod, pentru derularea in conditii de siguranta a traficului, IJP Prahova a decis suplimentarea efectivelor care actioneaza in strada, astazi si maine, prin detasarea unor politisti de la alte subunitati. Totodata, pentru evitarea batailor de cap din cauza ambuteiajelor care s-ar putea produce pe DN1, IJP Prahova le recomanda soferilor ruta alternativa Ploiesti – Valenii de Munte – Cheia – Sacele – Brasov. Insa, si intr-un caz, si in celalalt, conducatorii auto care se deplaseaza in coloana spre (dinspre) zonele de agrement sunt atentionati sa nu se hazardeze in depasiri riscante. Reamintim ca, potrivit legii, nerevenirea la timp pe banda initiala, dupa efectuarea manevrei de depasire a coloanei care a impus trecerea pe celalalt sens de mers, se lasa cu amenda plus suspendarea permisului pe 30 de zile.
D.CONSTANTIN