„Transcedenta”Citam textul in care se afla cuvantul gresit ce constituie titlul acestui articol publicistic:
“Exista o realitate transcedenta «de dincolo», pe care ultraprogresistii de pretutindeni s-au tot chinuit (si ne-au chinuit) sa o nege”.
De n-ar fi fost folosita in aceeasi scriere si vorba “trans-cedenta“ (din aceeasi familie lexicala cu precedenta, care-i adjectiv, iar aceasta – substantiv), de asemenea defectuoasa, am fi admis ca-i o neatentie, dar repetarea erorii ne indreptateste sa o consideram greseala din nestiinta, ci nu o inadvertenta tipografica. Ca sa fi fost corect scrisi, ar fi trebuit ca ambii termeni sa contina inca un “n” (in total, trei de “n”) si sa aiba aceste forme literare: transcendenta (adjectiv) si transcendenta (substantiv).
Este curios ca, desi tendinta generala a limbii romane este scurtarea multor cuvinte, totusi sunt vorbitori care lungesc unii termeni, zicand si scriind bunaoara, “ bulentin, indentitate, intinerar, repercursiune”, in loc de “buletin, identitate, itinerar, repercusiune” care sunt formele admise de Academia Romana.
Cu exceptia lui “repercusiu-ne”, toti termenii analizati in acest articol au fost explicati in alte texte.
Acum, se cuvine sa aratam ce inseamna “repercusiune”, transcriind explicatia de la pagina 916 a Dictionarului explicativ al limbii romane, editia a II-a, 1998:
“ Repercusiune, repercusi-uni, substantiv feminin. Urmare, consecinta. Din francezul
«repercussion»”.
Mai trebuie sa precizam ca “repercusiune” se pronunta in sase silabe (re-per-cu-si-u-ne), ci nu in cinci, cum gresit cred unii vorbitori, chiar din randul intelectualilor.
Mihai Stere DERDENA
