* Femeile, de doua ori mai afectate decat barbatii
Pentru milioanele de persoane care sufera de una dintre cele peste 100 de forme de artrita, durerea si limitarea activitatii fizice fac parte din realitatea cotidiana. Artrita reumatoida este una dintre formele cele mai invalidante ale artritei, provocand dureri ale articulatiilor si ducand, in cele din urma, la deformarea acestora. Astfel, chiar si cele mai simple activitati – deschiderea unui recipient sau mersul pe jos – pot deveni foarte dificile. Spre deosebire de osteoartrita, care este rezultatul uzurii articulatiilor, artrita reumatoida este o afectiune inflamatorie. Nu se cunoaste cu exactitate cauza care provoaca aparitia artritei reumatoide, dar specialistii cred ca este vorba despre sistemul imunitar al orga-nismului care ataca tesutul care protejeaza articulatiile (tesut sinovial).
Incidenta artritei reumatoide in randul femeilor este de 2-3 ori mai crescuta decat in randul barbatilor, iar persoanele afectate au, in general, intre 20 si 50 ani.
Nu exista un tratament care sa vindece artrita reumatoida, dar cu ajutorul unui tratament adecvat, al unor masuri de protejare a articulatiilor si prin modificarea stilului de viata, bolnavii pot duce o viata lunga si activa.