O delegatie a clubului AIKO din Campina, condusa de presedintele Alin Moldoveanu, a participat, recent, la Campionatul European de Karate, care a avut loc la Budapesta, capitala Ungariei.
Sportivii campineni nu au reusit sa obtina decat o medalie – bronz la kata, prin Amalia Angheru, si un loc patru, prin Codrut Popa, dar conducerea clubului AIKO a acuzat violent arbitrajul de la aceasta competitie. „Regulile de participare au fost schimbate, iar sportivii de la centurile inferioare au fost pusi in situatia de a prezenta tehnici kata de la centurile superioare. Desi stiau foarte bine aceste tehnici, apreciem ca sportivii nostri au fost clar depunctati de arbitraj. Totul a culminat la semifinala de kumite unde Andrei Badea a fost dezavantajat in fata unui sportiv ungur. Ca urmare, am dispus retragerea echipei din competitie si s-a facut o plangere catre Federatia IJKA”.
Dan IOANID