PLD vrea referendum pe tema votului uninominal, a declarat Theodor Stolojan, in cadrul Delegatiei Permanente a partidului de la Hunedoara. La randul sau, PSD nu se impotriveste unui astfel de demers insa, un referendum pentru votul uninominal simultan cu alegerile europarlamentare din toamna ar fi neconstitutional, crede Mircea Geoana. Nici liderii celorlalte partide nu agreeaza ideea, cu exceptia Partidului Democrat. Cei mai multi lideri politici cred insa ca Traian Basescu vrea sa lanseze pe piata o tema populista chiar in timpul alegerilor europarlamentare, pentru a ajuta Partidul Democrat in campanie. “Daca presedintele doreste sa faca referendum oricum pentru ca are un interes de a sprijini PD in alegerile europarlamentare, atunci sa spuna: vreau sa fac referendum indiferent de motiv pentru ca vreau sa ma implic in campanie alaturi de PD. Nu va fi constitutional, dar pana la urma ne-am obisnuit deja ca Basescu sa se implice in sprijinirea PD intr-o forma sau alta”, a declarat Mircea Geoana, presedintele PSD. “Nu cunosc ca ar exista vreun impediment legal, dar eu nu as recomanda conectarea celor doua evenimente daca va avea loc un astfel de referendum”, a declarat, la randul sau, Marko Bela, presedintele UDMR. Liberalii cred ca se pot gasi si alte solutii pentru a depasi blocajul in care se afla acum legea privind votul uninominal. “De principiu, nu e nevoie de referendum pentru ca oricum Parlamentul va decide asupra legii si exista si alte modalitati printre care si asumarea raspunderii pentru aceasta lege de catre Guvern pentru ca votul uninominal sa fie introdus pentru alegerile din 2008”, a declarat vicepresedintele PNL, Norica Nicolai. “Tot Parlamentul e cel care va trebui sa legifereze si sa schimbe legea alegerilor locale si generale”, a declarat Sabin Cutas, liderul grupului PC din Senat. “Este un simplu joc de imagine si un pretins santaj politic. A face referendum impreuna cu europarlamentare este o imposibilitate avand in vedere recomandarile clare ale organismelor UE”, a declarat Lucian Bolcas, vicepresedintele PRM. Alaturi de PLD, democratii sunt de partea sefului statului. Traian Basescu a atras atentia ca, daca Parlamentul nu voteaza legea privind votul uninominal pana in toamna, va consulta poporul.
PD cere referendum
Partidul Democrat va cere presedintelui Traian Basescu organizarea unui referendum, in toamna, daca pana la sfarsitul vacantei parlamentare, comisia electorala nu adopta proiectul legii votului uninominal. Anuntul a fost facut de liderul PD, Emil Boc. Democratii sunt nemultumiti ca, dupa ce s-a ajuns la un consens intre PSD, PNL si PD, discutiile pe marginea legii privind introducerea votului uninominal s-au blocat in comisia de cod electoral. Liderul PD, Emil Boc, sustine ca niciun partid nu va avea de pierdut odata cu introducerea votului uninominal. “Daca pana la sfarsitul vacantei parlamentare comisia nu va adopta proiectul legii, PD va solicita presedintelui ca imediat sa organizeze un referendum national pentru introducerea votului uninominal. Nu e admisibil ca partide ca PSD sa se joace de-a hotii si vardistii cu Legea votului uninominal sub pretextul ca sunt slabi in sondaje”, a declarat Emil Boc.














