Acum cateva saptamani, o firma campineana cu nume de joc de copii (SC Mitu-Chitu SRL) prezenta conducerii Primariei Campina un proiect ambitios de modernizare a Parcului cu role. Acesta prevedea dotari importante (casute si tobogane gonflabile, un circuit de masini electronice, trambuline, jocuri electronice cu fise etc), care ar fi transformat cel mai mare parc din oras intr-unul dintre cele mai moderne locuri de joaca pentru copii din judet. Despre intentiile investitorului campinean, ziarul Prahova a mai scris. Recent, municipalitatea a batut palma cu cei de la Mitu-Chitu, dupa ce Consiliul Local a aprobat contractul de asociere in participatiune cu acestia. Conducerea firmei este hotarata sa treaca la realizarea unor investitii serioase, a caror valoare se ridica la 323.350 RON. Dintre acestia, 92.050 lei vor fi alocati pentru amenajarea parcului si ridicarea unor cladiri, iar 231.300 lei, pentru logistica propriu-zisa. Locurile de joaca vor fi amenajate pe mai multe categorii de varste. Va exista un loc de recreere si pentru insotitorii copiilor, iar, pentru perioada iernii, investitorul s-a gandit sa amenajeze pe toata suprafata parcului (aproximativ 4500 de metri patrati) un patinoar, ceea ce ar constitui o premiera pentru Campina. Au fost stabilite si preturile biletelor de intrare. Daca initial, cei de la Mitu-Chitu avansasera niste tarife care ar fi lasat multi copii la poarta parcului (10 lei in timpul saptamanii, iar sambata si duminica, 15 lei), pana la urma au fost convinsi sa le reduca simtitor, astfel incat un bilet de acces va costa 5 lei de persoana – de luni pana vineri, iar in weekend, 10 lei. Iarna, pentru a beneficia de patinoar, fiecare campinean va plati 5 lei, in timpul saptamanii, iar la sfarsitul acesteia, 15 lei. Consiliul de Administratie va fi format din doi reprezentanti ai firmei investitoare, primarul si secretarul municipiului, Horia Tiseanu si Paul Moldoveanu, plus un functionar public din cadrul Primariei Campina, de la Biroul Comercial. Anual, 90 de procente din profituri si pierderi le va primi si suporta Mitu-Chitu SRL, restul revenind municipalitatii campinene.
Adrian BRAD














