CASA TOBOC (II)Am vazut saptamana trecuta cine a fost Dumitru Dumitrescu si cum a ajuns el mai cunoscut sub porecla de TOBOC. Am vazut, de asemenea, cum printre afacerile sale figurau si cele cu caracter imobiliar. Dupa razboi, s-a trezit proprietarul a cinci case bune, pe langa cele pe care le daduse ca zestre fiicelor sale si cea in care locuia, ca si cu un mare loc de peste 2.000 mp pe Calea Bucuresti. Atunci a hotarat sa construiasca un edificiu care sa devina centrul activitatii sale si locuinta, ba chiar sa aiba si spatii de inchiriat.
Nu stim ce arhitect a contactat Toboc, dar noua tare ne vine sa credem ca este vorba despreToma T. Socolescu intr-atat seamana rotonda de aici cu cea de la imobilul personal al acestuia, „Sanatatea”.
Nu putem afirma, totusi, cu certitudine, acest lucru, deoarece Socolescu, atat de grijuliu in inventarierea operelor sale, nu pomeneste nicaieri despre aceasta.
Toboc era constient ca lucrarea, asa cum o dorea el, va costa enorm, dar avea ceva economii la banca, s-a mai si imprumutat, a vandut, pe rand, cele cinci imobile. Lucrarile, incepute, prin 1920, au fost regulat finantate si edificiul a fost terminat in 1924, data care a si fost inscrisa pe pragul de ciment al intrarii principale.
Imobilul avea cinci niveluri. Un subsol spatios si bine finisat se intindea sub intreaga constructie, cea mai mare parte fiind folosita de Toboc pentru instalarea tipografiei sale: sala masinilor, zetaria, legatoria, magaziile de materiale, depozitul de lucrari terminate, grupurile sanitare si dusurile pentru muncitori. Parterul inalt cuprindea birourile tipografiei „Lumina” si alte spatii comerciale inchiriate unor magazine. Cele doua etaje erau compartimentate in apartamente, dintre care unul l-a pastrat pentru el, iar celelalte le-a inchiriat. Ultimul etaj, in parte mansardat, existent, numai intr-o parte a imobilului, era rezervat unor locuinte mai modeste.
Frumusetea imobilului nu este deloc cautata. Ai impresia ca arhitectul – oricare ar fi fost el – s-a straduit sa nu dea frau liber fanteziei si talentului sau, nerecurgand aproape deloc la ornamente. Singurul mai frecvent intalnit sunt sirurile de creneluri rasturnate. Sunt insa atatea volume, atatea treceri de la un relief la altul, incat orice monotonie este inlaturata. Chiar si unele elemente arhitectonice au varietate. Am cita balcoanele: cele doua de pe fatada rotunda nord-vestica, circulare, cu balustrada din zidarie, unul deasupra parterului, altul deasupra etajului II, mai retras, apoi cele de pe fatada vestica, o pereche la etajul III, cu frumoase colonete de sustinere, si cele de la etajul II, si, mai elaborate inca.
Aici a functionat, timp de doua decenii, una dintre cele mai importante tipografii ploiestene, „Lumina”.
Dupa 1944, Dumitru Dumitrescu a inteles din ce parte bate vantul si a hotarat sa-si radieze firma. El a inchiriat tipografia la 1 mai 1945, lucratorului sau, maistru, Toma Petrache (Petrescu) care a continuat activitatea sub firma „La arendasul tipografiei Lumina”. El a continuat sa lucreze acolo pana in 1948 cand tipografia a fost nationalizata si, in 1950 casa a avut aceeasi soarta. Ultimii ani ai vietii, omul care fusese unul dintre marii tipografi ai orasului, consilier comunal aproape permanent, sef de cabinet al prefectului Spirea Sorescu, a trait cu ochii la „casa lui”, adapostit, peste drum, de fiica sa mai mare. A inchis ochii in 1957.
Paul D.POPESCU
