Inainte de a va expune la soare este indicat sa nu luati anumite medicamente. De asemenea, daca ati urmat, de curand, un tratament este bine sa cereti sfatul medicului inainte de a merge la plaja. Totusi, nu orice medicament este periculos pentru organismul dumneavoastra, insa, daca este vorba despre medicamentele fotosensibilizante, se recomanda o atentie maxima, deoarece reactiile chimice induse de soare pot produce reactii toxice si alergene.
Iata care sunt medicamentele de care este indicat sa va feriti:
* Antibiotice (tetraciclina, doxacilina, ciprofloxacin, ofloxacin, azitromicina, enoxacin, oxitetraciclina, pirazinamid etc.);
* Medicamente antidiabetice (glipizide, gliburid);
* Anxiolitice (luate in caz de anxietate, atacuri de panica, frica de societate si alte fobii, exemplu: alprazolam);
* Somnifere (seconal);
* Antidepresive (amitriptilina, nortriptilina, doxepin, desipramina, imipramina, protriptilina);
* Produse hormonale (orice pastila care contine estrogen);
* Antiinflamatorii nonsteroidiene (exemplu: ibuprofen, ketoprofen, naproxen, indometacin, fenilbutazona);
* Diuretice (furosemida, hidroclortiazida, indapamida);
* Medicamente folosite in tratamentul cancerului (dacarbazin, fluorouracil, flutamide, methotrexate, vinblastine), al hipertensiunii (minoxidil, metildopa), al alergiilor (astemizol, loratidina, terfenadin), al tulburarilor de ritm cardiac (amiodarona, quinidina).
De asemenea, daca aveti probleme cu acneea, este bine sa fiti foarte atenta la folosirea produselor antiacneice aplicate locale. Este foarte important sa cititi cu atentie prospectul medicamentelor pentru a evita efectele adverse cauzate de soare. Daca intr-adevar va aflati sub medicatie nu stati la plaja, chiar si o mica expunere a gatului sau a mainilor poate determina declansarea unei reactii alergice sau toxice. Este foarte important sa discutati cu un specialist despre posibilitatea de intrerupere a tratamentului sau de inlocuire a acestuia cu alte medicamente care nu va expun niciunui risc.