Azuga secolului al nouasprezecelea, asezare care, pe atunci, era doar un catun denumit „Intre Prahove” – datorita pozitionarii sale intre paraul Azuga si raul Prahova – a fost printre primele localitati din Romania in care revolutia industriala si-a facut simtita prezenta. Fabrici de var, cherestea, sticla si mezeluri s-au dezvoltat cu repeziciune in anii 1880, la Azuga, dupa ce Regele Carol I a construit Castelul Peles, stabilindu-si resedinta la Sinaia.
De regula nemti, dar si spanioli, francezi sau romani, industriasii sositi aici au pus bazele unor activitati care, in multe cazuri, s-au perpetuat pana in zilele noastre. Pe langa cele care au rezistat in timp, traversand, de-a lungul anilor, nenumarate avataruri, au existat si fabrici care si-au inchis portile inca din perioada interbelica, nemaiapucand epoca exproprierilor si a nationalizarilor de la sfarsitul anilor 1940. Urmele lor se mai gasesc doar in cartile de istorie sau in genealogiile familiilor bastinase, ale caror nume inca mai poarta sonoritati maghiare, nemtesti, poloneze sau italiene. Nationalitatea muncitorilor care venisera sa lucreze aici era mult mai diversa decat cea a patronilor, o parte dintre acestia stabilindu-se in Azuga pentru totdeauna. Iata o lista a fabricilor care au reprezentat avangarda modernizarii catunului „Intre Prahove”, intocmita de Gheorghe Nistorescu, in cartea sa „De la Plaiul Prahovei la Sinaia”.
– Glajeria lui Aslan (1832). Dupa ce a lucrat doi ani la montarea ei, aducand sticlari din Boemia – carora le-a vandut vreo 30 de baraci de lemn pentru locuit, si dupa ce a adunat multa materie prima, nisip de siliciu, lut pentru oale de topit (furnizat de rasnoveni, pe care-i platea cu sare „de Telega”), Aslan a produs sticla suflata, sticla colorata si geamuri. Dar a inchis glajeria in scurt timp, din motive necunoscute, parasind toate investitiile sale, care s-au ruinat fiind ramase fara stapan.
– Fabricile de cascaval ale fratilor Matei Mocanu si Nicu Mocanu (1878). Desi urmau procese de fabricatie primitive, produceau cate 30.000 de kg de cascaval anual.
– Fabrica de sticlarie a lui Grunfeld (1880). A inceput cu un cuptor, ca sa ajunga, in 1890, la trei cuptoare. Folosea 250 de lucratori, majoritatea lor din Boemia. Mai tarziu, aici se vor produce in afara de sticla obisnuita si vasele decorative „Montessi”, colorate si pictate artistic de maestrul de la care le-a ramas numele.
– Fabrica de var negru (1884), proprietatea lui Emanuel De Laranaga. Era amplasata pe Valea Limbasesului si avea 50 sau 60 de lucratori. De Laranaga fugise impreuna cu familia sa din Spania, in timpul revolutiei burgheze (1868-1874), ajungand sa conduca o parte dintre lucrarile de construire a caii ferate Ploiesti-Predeal si sa se stabileasca la Sinaia. In afara de fabrica de var din Azuga, mai exploata si o cariera cu piatra de var, la Sinaia.
– Fabrica de var hidraulic (1885), infiintata de francezul Leboeuf. Se gasea pe muntele Urechea si avea 100 de lucratori, romani, germani, italieni si unguri. Pana la sfarsitul secolului nouasprezece, fabrica si-a schimbat de mai multe ori proprietarul.
– Fabrica de ciment (1885), a inginerului Erler. Producea ciment de buna calitate, folosind 70 de muncitori, in majoritate romani. Cimentul de Azuga a fost de multe ori premiat la expozitiile din straina-tate.
– Fabrica de postav (1887). Era proprietatea nemtilor Rhein si Scheser, fiind dotata cu masini moderne de prelucrare a lanii. In 1891, fabrica isi dubleaza capacitatea de productie, folosind 400 de muncitori de ambele sexe, jumatate romani si jumatate sasi.
– Fabrica de salam (1887), a lui Carol Scheser. Era instalata intr-o cladire noua de piatra, cu masini speciale de prelucrare. Producea un salam de cea mai buna calitate (50.000 de kg anual), pe langa carnati si alte produse din carne.
– Fabrica de cherestea (1888), situata in locul numit Malul Ursului. A fost infiintata de Schender. Producea anual 3.000 de mc de cherestea din brad si molid pentru constructii.
– Fabrica de cherestea si chibrituri (1892). Era proprietatea fratilor Carol si Samuel Schiel, fiii pastorului luteran din Rasnov. Pe Valea Prahovei, acestia mai aveau si Fabrica de hartie din Busteni (1882). In Azuga, exploatau padurile din Muntii Sorica, Ritivoiu si Gavana, unde au fost ridicate ferastraie si locuinte pentru muncitori si pentru familiile lor. Transportul cherestelei se facea pe „un drum american”, cu vagoneti pe un plan inclinat, de 900 de metri lungime, tractati de o masina cu aburi. Fabrica producea anual 6.000 de mc de cherestea si 2 miliarde de bete de chibrituri.
– Fabrica de sampanie (1892), infiintata de Rhein. Inca mai exista, reprezentand unul dintre punctele de atractie a turistilor care viziteaza Valea Prahovei.
– Fabrica de bere (1989), construita de firma Grundt, Radulescu & Co. Atunci cand a venit in Azuga, maestrul berar Grundt avea o fabrica similara la Brasov. In veacul scurs de la infiintarea ei, Fabrica de bere a devenit cel mai cunoscut simbol al orasului. Dupa o perioada de marasm, care a durat aproape un deceniu, se pare ca fabrica isi revine economic, marindu-si productia si intrand pe pietele de unde, la inceputul anilor 1990, a fost alungata de marcile straine.
Ionut STANESCU
