* Gorbaciov face reclama la gentiFostul presedinte sovietic Mihail Gorbaciov are veleitati de star. Politicianul este una dintre celebritatile care au pozat pentru noua campanie publicitara la gentile de voiaj Louis Vuitton. Imaginile cu Mihail Gorbaciov au fost realizate de celebra fotografa Annie Leibovitz. Aceasta l-a fotografiat pe fostul lider sovietic pe bancheta din spatele unui taxi, cu o geanta Louis Vuitton langa el. Gorbaciov se uita ingrijorat pe geam in timp ce in jurul lui se vede un peisaj urban macabru. Alte reclame din campania pentru gentile de voiaj Louis Vuitton ii arata pe Andre Agassi si Steffi Graf imbratisandu-se intr-o camera de hotel si pe Catherine Deneuve asezata pe un geamantan, langa un tren cu aburi. Campania Louis Vuitton pentru gentile de voiaj are sloganul „The art of travel”.
* Bugetul trece pe deficitExecutia bugetului general consolidat indica un deficit de 0,192% din PIB, pentru prima jumatate a anului 2007, dupa ce la sfarsitul lunii mai arata excedent de 0,16% din PIB, iar deficitul bugetar programat pentru anul 2007 este de 2,8% din PIB. Potrivit datelor Ministerului Economiei si Finantelor, deficitul bugetar a fost de 749,9 milioane lei, la sfarsitul lunii iunie 2007, reprezentand 0,192% din PIB. Veniturile totale ale bugetului general consolidat au fost de peste 58,5 miliarde lei, insemnand 15% din PIB, in timp ce cheltuielile s-au situat la 59,3 miliarde lei (15,2% din PIB). Taxa pe valoarea adaugata a adus cele mai insemnate venituri ca pondere in PIB, comparativ cu celalalte impozite, de 12,8 miliarde lei (3,3% din PIB), fiind urmata de colectarile din impozitul pe venit de 6,4 miliarde lei (1,7% din PIB) si din accize de 5,48 miliarde lei (1,4% din PIB). Incasarile cumulate din contributiile de asigurari au fost de 18,1 miliarde lei, insemnand 4,7% din PIB. In total, veniturile din impozitele pe profit, salarii si castiguri din piata de capital au reprezentat 3,1% din PIB, in timp ce impozitele si taxele pe bunuri si servicii au fost de 5% din PIB. Cheltuielile curente au cumulat 53,9 miliarde lei, ponderea cea mai mare avand-o cheltuielile de personal de 12,5 miliarde lei. Alocari importante s-au facut, in primele sase luni, pentru asigurari si asistenta sociala, in suma de 19,6 miliarde lei (5% din PIB), fiind urmate de cheltuielile pentru invatamant (7,3 miliarde lei), sanatate (6,3 miliarde lei), transporturi (5,6 miliarde lei)ordine publica si siguranta (4,5 miliarde lei), aparare (1,95 miliarde lei) si agricultura (1,89 miliarde lei). Deficitul bugetar pe 2007 este programat la 2,8% din PIB, in conditiile in care Comisia Europeana a avertizat ca deficitul va depasi limita impusa prin criteriile economice din tratatul de la Maastricht, de 3% din PIB, putand ajunge la 3,2% din PIB. In cazul in care Romania nu va respecta plafonul de 3% din PIB, Comisia ar putea declansa o noua procedura de incalcare a tratatului, similara celei aplicate taxei de inmatriculare auto.
* Cei mai tari din Rusia !Centrul rus pentru sondarea opinie publice „Iuri Levada” a vrut sa afle cine cred cetatenii ca este cel mai tare din Rusia. Majoritatea raspunsurilor au indicat, in primul rand, pe presedintele Putin si, in al doilea rand, FSB. Comentand aceste rezultate, cotidianul Gazeta estima ca rusii continua sa nu inteleaga principiul separatiei puterii in stat si nici macar nu le trece prin cap ca cele trei verigi ale puterii – executiva, legislativa si justitia – trebuie judecate fiecare in parte. Dupa cum rezulta din chestionar, adevarata sursa a puterii nu este considerat poporul, ci forta. Nu intamplator, cei mai importanti s-au dovedit a fi seful tarii si serviciile speciale, FSB, fostul KGB. Ce-i drept, locul trei a fost acordat nu fortei brutale, ci banilor, care in sondaj au fost identificati sub titlul de „oligarhi, bancheri, finantisti”. In ce priveste justitia, strans legata, prin definitie, de notiunea de dreptate, a fost aruncata undeva pe locul 11, la doua pozitii dupa directorii marilor intreprinderi – cei pe care rusii ii vad nu atat la televizor, ci in viata de zi cu zi si de a caror putere depinde direct salariul lor.
* Bill Gates vrea sa investeasca
in bibliotecile romanesti
Fundatia sefului Microsoft ar putea include Romania pe harta unuia dintre programele pe care le desfasoara. „Global Libraries”, un proiect ce vizeaza informatizarea librariilor din intreaga lume, ar putea fi extins si in tara noastra. Bill and Melinda Gates Foundation poarta, in prezent, o serie de negocieri cu Ministerul Culturii si Cultelor. Potrivit oficialilor romani, discutiile privind informatizarea bibliotecilor romanesti sunt foarte avansate si exista posibilitatea ca un acord sa fie semnat pana la finele anului.Potrivit lui Virgil Nitulescu, secretar general al Ministerului Culturii si Cultelor, primele discutii au fost purtate in perioada 17-20 noiembrie 2006. Janet Sawaya, ofiter de proiect, si Martha Choe, director de program, reprezentanti ai fundatiei sefului Microsoft, au fost prezenti in Romania in perioada respectiva, pentru a discuta cu directori din bibliotecile publice si reprezentantii MCC despre includerea Romaniei in programul de informatizare a bibliotecilor publice comunitare. Momentan, reprezentantii americani nu au dorit sa faca publice niciun fel de detalii referitoare la negocieri. In schimb, oficialii romani sunt aproape siguri ca discutiile vor avea un final favorabil. „Fundatia a analizat caracteristicile pentru bibliotecile din Romania si din alte tari din estul Europei si cred ca Romania va fi tara preferata”, a declarat Nitulescu.
* Fostul premier fracez – inculpat Dominique de Villepin a fost inculpat, ieri, in afacerea Clearstream. Fostul premier francez este urmarit pentru complicitate la denunt calomnios, tainuire a furtului, abuz de incredere si complicitate la uz de fals. Pe vremea cand era ministru de Externe si apoi de Interne, de Villepin a ordonat o ancheta asupra unor documente ale institutiei financiare luxemburgheze Clearstream, fara a le spune nimic colegilor din guvern.
El este suspectat ca a incercat sa-l discrediteze pe actualul sef al statului, Nicolas Sarkozy, rivalul sau de dreapta, al carui nume era citat in aceste documente privitoare la detinatorii de conturi oculte in strainatate, ca beneficiar al unor comisioane obtinute in urma vanzarii unor fregate catre Taiwan, in 1991.
* Italia declara stare de catastrofa naturala In regiunile din centrul si sudul Italiei, afectate de aproape o saptamana de incendii puternice, a fost decretata ieri starea de catastrofa naturala, masura decisa in cadrul unei reuniuni a guvernului. Starea de catastrofa naturala, care permite obtinerea de despagubiri, este valabila in regiunea Abruzzo si, mai la sud, in regiunile Napoli, Sardinia, Sicilia si Calabria. Situatia s-a ameliorat sensibil in Peninsula, unde nu mai exista decat un focar de incendiu in parcul national Pollino, unul dintre cele mai mari din tara, situat intre regiunile Calabria si Basilicata si care a fost foarte afectat de incendii incepand de duminica trecuta. Parchetul din Castrovillari, insarcinat cu ancheta privind incendiile din parcul Pollino, a denuntat ceea ce el a numit o operatiune „premeditata” si care releva „asocierea mai multor persoane”, aratand cu degetul inspre criminalitatea organizata. Seful protectiei civile, Guido Bertolaso, a denuntat, de asemenea, faptul ca numeroase localitati nu au actualizat cadastrele din zonele cuprinse de incendii. Legislatia italiana prevede ca nici o noua constructie nu poate fi efectuata timp de cincisprezece ani intr-o zona afectata de incendii. In Italia, incendiile au provocat moartea a patru persoane, dintre care un pilot al unui bombardier cu apa de tip Canadair.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentUNDE MERGEM
Articolul următorGHIDUL NATURIST