Bolilele secolului, cum sunt numite stresul, depresia si nervozitatea, pot fi tratate prin remedii naturiste.
Pentru depresie puteti utiliza:
* Sunatoarea: Contine hipericina, care este un antidepresiv natural. Evitati expunerile la soare deoarece unul dintre principiile sale active este foto-sensibilizator.
* Ovazul: Este o cereala cu efecte tonice si de refacere. Si ovazul contine o substanta antidepresiva naturala. Este recomandat in perioadele de scadere a tonusului, in demineralizari si in cazul starilor de oboseala depresiva.
* Roinita: Se bea sub forma de infuzie ameliorand starile de melancolie si iritabilitate. Contribuie la un somn profund, fara vise, fiind recomandata persoanelor care sufera de cosmaruri.
Atentie: aceste plante nu actioneaza decat in cazul depresiilor usoare, pasagere, legate de o stare de oboseala generala. In cazul depresiilor nervoase avansate trebuie consultat obligatoriu un medic specialist.

INFOMEDICA

Cercetatorii italieni au creat o pilula ce ar putea deveni un tratament eficient impotriva obezitatii. Aceasta boala afecteaza in ultima vreme din ce in ce mai multi oameni din intreaga lume. Tratamentul contine o substanta absorbanta, care in combinatie cu apa isi mareste volumul de o mie de ori, astfel incat pacientii au senzatia de satietate. Pilula, care nu a primit deocamdata un nume, a fost testata luna trecuta pe 20 de persoane, rezultatele acestor studii urmand sa fie publicate abia in luna octombrie. In cazul in care testele vor da rezultate pozitive produsul ar putea fi disponibil pe piata incepand cu luna mai 2008. Expertii nu sunt foarte convinsi insa de eficacitatea tratamentului pentru ca pilula, care contine si fibre de celuloza nedigerabile, ar putea intarzia procesul de golire a stomacului si afecta peretii acestuia. Orice intarziere in procesul de evacuare a sistemului digestiv poate favoriza producerea cancerelor la stomac si intestine.
———————————-
Statele Unite au interzis importul de produse din peste din China, pentru ca acestea contin substante chimice toxice care pun in pericol sanatatea populatiei. Oficialii din administratia americana au anuntat ca este vorba despre un embargou temporar asupra produselor chinzesti preparate din somn, rosioara, biban, tipar si crevete. Testele facute de specialistii din Statele Unite au demonstrat ca acestea contin urme de antibiotic, violet de gentiana – substanta toxica folosita in medicina ca dezinfectant de uz extern si, nu in ultimul rand, verde de malachit – o subtanta utilizata pentru vindecarea bolilor parazitare la pesti.
* Pagina realizata de Luiza RADULESCU-PINTILIE, Ana-Maria DRAGOMIR