Scaunul de judecata de la Gherghita
Domnia itineranta a constituit, precum se cunoaste, o caracteristica institutionala a puterii centrale medievale, pretutindeni acolo unde a existat o asemenea societate, determinata de contradictia dintre necesitatea aplicarii atributiilor jurisdictionale in principal, legate de mersul proprietatii (vanzari si cumparari de ocine, rezolvari de litigii dintre sateni, fixarea hotarelor obstilor rurale teritoriale etc.), pe de o parte, si imposibilitatea deplasarii celor impricinati in capitalele de resedinta domneasca medievala pentru a-si rezolva problemele. In aceasta situatie, puterea centrala – in cazul Tarilor Romane domnia – impreuna cu organele judiciare (sfatul domnesc) trebuia sa se deplaseze in centrele jurisdictionale, care puteau fi orasele tarii respective si, in cazuri mai speciale, unele manastiri mai importante sau chiar sate mai dezvoltate, unde judecau diversele pricini si emiteau actele cu deciziile luate. Asa se explica de ce documentele noastre medievale indica locul sau localitatea in care a avut loc judecata si unde s-a emis actul respectiv. Ceea ce nu se cunoaste, deocamdata, este unde anume si daca exista un local in care se desfasura intreg ritualul proceselor de judecata. Daca in cazul principalelor centre de resedinta domneasca, de pilda Bucuresti si Targoviste, locul de desfasurare erau curtile domnesti – ale caror ruine relative sunt conservate pana astazi – si, de asemenea, acelasi rol l-au avut manastirile Arges, Tismana etc. unde exista asa numita casa domneasca, locul de desfasurare a proceselor in cazul celorlalte orase si, mai ales, al satelor in care s-au emis acte domnesti este total necunoscut.
In cercetarile arheologice efectuate, recent, la Gherghita – Prahova, s-a descoperit o constructie din piatra care deconcerteaza fata de locuintele din aceeasi vreme descoperite pana acum, acestea fiind facute din paianta, caramida fiind folosita numai la constructia sobelor de incalzire din importantul oras medieval al Tarii Romanesti.
Dupa cum au demonstrat cercetarile efectuate, asezarea de la Gherghita dateaza din secolul al XIV-lea, fiind constituita ca asezare rurala, pe un plan format din terasa superioara a raului Prahova, nu departe de confluenta cu apa Teleajenului. La finele secolului al XIV-lea, asezarea rurala capata atributii urbane, astfel ca ea devine oras, dupa cum o demonstreaza locuintele descoperite in inventarul pastrat partial, specific lumii medievale urbane. De altfel, prima mentiune documentara in aceasta privinta dateaza din anul 1431.
Cercetarile din ultimele trei campanii arheologice de la Gherghita au scos la iveala, in curtea Scolii Generale din localitate, un complex de constructie in piatra legata cu mortar, dezvelita partial, in care s-au delimitat laturile unei constructii rectangulare cu dimensiunile de 6×5 m, si din care se pastreaza santul de fundatie cu resturi ale zidului initial, cu o latime de 0,50 m, adancimea apei fiind de 0,60 m, fata de nivelul de calcare medieval. Probabilitatea ca aceasta constructie sa se fi prelungit pe latura sudica ramane doar prezumtiva, din cauza constructiilor moderne de aici care au distrus urmele unei eventuale continuari in acea zona a altor incaperi din complex.
La inceputul secolului al XVII-lea, constructia a fost demolata, din ea pastrandu-se pe alocuri resturi ale fundatiei. In secolele XVIII-XIX, constructiile moderne (castelul regal) au amplificat distrugerea constructiei medievale.
Ce ne spun documentele scrise in aceasta privinta. Incepand din anul 1431, ele arata ca in orasul Gherghita s-a desfasurat o anumita activitate jurisdictionala, implicati fiind domnia, sfatul domnesc si impricinatii: boieri, sateni, cler, in legatura cu judecarea diferitelor procese civile si penale pentru aria jurisdictionala care apartine de Gherghita.
Primul act de cancelarie cunoscut, emis in Gherghita, dateaza din 2 august 1453 de la voievodul Vladislav al II-lea, in care se arata ca acest document a fost scris in Gherghita (in limba slavona) fara nicio alta localizare. Urmeaza, in continuare, o serie de 9 acte scrise in Gherghita apartinand voievozilor Radu cel Frumos, Basarab cel Batran si Basarab cel Tanar din secolul al XV-lea si de la Vlad cel Tanar si Vladislav al II-lea din secolul al XVI-lea pana la domnia lui Patrascu Voda, tatal lui Mihai Viteazul. Domnia lui Patrascu Voda marcheaza un moment important in evolutia orasului Gherghita, din punctul de vedere al organizarii judiciare. Daca pana la anul 1554, documentele consemneaza simplu ca scrierea actului judiciar s-a facut in Gherghita (in slavona) sau in orasul Gherghita (de asemenea in slavona), la 17 iulie 1554, Patrascu Voda emite un act de judecata in care se arata ca a fost scris in Scaunul Gherghitei, functia de scaun presupunand atat cresterea in importanta a orasului, cat si in ceea ce priveste atributiile de judecata pentru aria jurisdictionala foarte intinsa, dupa cum se constata din documente. Totodata, in aceasta perioada apare, pentru prima oara, functia de judet cu cei 12 pargari din Gherghita, semnul organizarii conducerii urbane (1560, octombrie 10, fiind data mentionarii judetului Gherghita cu cei 12 pargari nominalizati). Daca luam in considerare faptul ca Patrascu Voda, impreuna cu sfatul domnesc este prezent foarte des la Gherghita (intre 1554 si 1556 el emite din Scaunul de la Gherghita sapte acte), comparative cu situatia anterioara cand intr-un secol si jumatate se emit doar 9 acte, aceste doua elemente: ridicarea la rangul de Scaun al orasului Gherghita si organizarea conducerii orasului prin mentionarea judetului si a pargarilor, exprima evolutia la cote superioare a orasului si o largire a atributiilor lor juridice, ceea ce presupune, din partea domniei si a organelor judiciare, o oarecare permanenta in oras.
In aceste imprejurari, s-a luat masura de construire, in Gherghita, a unei cladiri necesare realizarii actului de justitie.
In perioada urmatoare, dupa Patrascu Voda, cel care da stralucire Gherghitei este autorul primei uniri politice a romanilor. In cursul anilor 1595 si 1596 sunt emise din Gherghita 27 de acte cu mentiunea in Scaunul orasului domniei mele. Este de remarcat faptul ca in cursul anului 1596, Mihai este prezent impreuna cu sfatul domnesc, nu numai luna de luna, dar, in mai multe cazuri, zi de zi: ianuarie 6 si 7; februarie 16 si 19; aprilie 10,14,16; mai 4, 14, 15, 27, 28; iunie 3, 15, 19, 20, 23; iulie 18, 19, 24 etc. Aceasta prezenta masiva a marelui voievod si a organelor judiciare respective presupune, fara indoiala, existenta unei cladiri spatioase servind drept sediu administrativ, unde se desfasurau activitatile judiciare si administrative, in general, si unde erau adapostite organele corespunzatoare, pe timpul prezentei lor in localitate. Despre o cetate la Gherghita, cum s-a spus de catre unii istorici ai orasului, nu poate fi vorba.
Facem precizarea ca, totusi, cercetarile arheologice nu au putut demonstra, pana acum, ca aceasta constructie descoperita servea atributiilor judiciare ale domniei, ca sediu temporar al acesteia. Aceasta reiese insa din faptul ca, asa cum am amintit mai sus, constructia din piatra descoperita este singulara pentru epoca respectiva, locuintele descoperite pana acum in diferite puncte ale asezarii actuale fiind toate construite din paianta, ca mai in toate asezarile urbane medievale din campie unde s-au facut cercetarile de rigoare. Pe de alta parte, o asemenea activitate judiciara a forurilor legislative care se deplasau in localitatea respectiva, pentru zile in sir dupa cum reiese din documente, presupune, neindoielnic, existenta unui spatiu constructiv care sa adaposteasca organele judiciare centrale precum domnia si sfatul domnesc.
Dupa Mihai Viteazul, stralucirea Gherghitei ca scaun judiciar paleste; cele doua acte de la inceputul secolului al XVIII-lea si cele sase scrise in Gherghita reprezinta mai degraba un ecou intarziat al pretuirii orasului de catre noua domnie. Cum s-a constatat in cercetarile arheologice, constructia este demolata, piatra scoasa pana la fundatie, poate ca urmare a reactiei unor categorii sociale in frunte cu noul domn Simion Movila, nemultumite de politica interna a fostului voievod al Unirii. Radu Serban care a urmat la Domnia Tarii Romanesti dupa Simion Movila initiaza in 1605 lucrarile de fortificare de la Cuciu. Este vorba de o palanca, situata in susul Gherghitei, pentru apararea orasenilor. Cu exceptia celor cateva acte scrise inca in Gherghita mai sus evocate, nu se mai emite niciun act din Gherghita, ceea ce inseamna disparitia functiei de Scaun de judecata jurisdictionala al Gherghitei. De altfel, secolul al XVII-lea aduce, totodata, si inceputul decaderii orasului la nivelul asezarii rurale, asa cum il vom cunoaste din documentele secolelor XVIII-XX. Daca la aceasta decadere a contribuit si pierderea functiei mai sus amintite adica pierderea sprijinului autoritatii centrale, ramane o problema de rezolvat in viitor.
Cert este ca structurile noi, care incep sa se produca inca din secolul al XVII-lea in cadrul societatii medievale romanesti, afecteaza si sistemul domniei itinerante, capitalele Tarii Romanesti preluand aproape intreaga activitate de elaborare a actului de justitie ca loc de desfasurare, desigur cu unele exceptii ale vechiului sistem care mai persista inca o bucata de vreme.
In incheiere, dorim sa remarcam aceasta corespondenta dintre documentul scris si cel arheologic in descifrarea unor enigme, cum a fost cea a rezidentei temporare a domniei Tarii Romanesti in unele localitati in care s-au constituit Scaune de judecata, realitate surprinsa in cercetarea arheologica de la Gherghita, confirmata din plin, de documentele scrise.
Arheolog,
Nina Grigore
