Petre Ionescu, un pensionar din cartierul Izvor – Fundatura Caprioarei, se plange de zgomotul pe care copiii de la mai multe blocuri il fac jucandu-se sub geamul sau. Din pacate, nu prea are cui: a venit la o sedinta de-a Consiliului Local a explicat situatia si i-a spus primarului de supliciul pe care senectutea i l-a rezervat. Zadarnic! Odihna sa ramane la cheremul celor mici si la cel al catorva adulti care ii indeamna pe acestia sa-si continue fiestele exasperante.
Petre Ionescu este fost pilot, iar sotia sa, Verona – fosta invatatoare. Celor pe care barbatul ii numeste „draci”, nevasta le spune „zmei”. Zmeilor le place al dracului de tare sa joace fotbal si il joaca intr-un loc betonat, luand ca porti insesi latimile stradutei – spune familia Ionescu: „Seara ies sa bata mingea, au si ei orele lor. Vin sa se joace chiar la fereastra mea. Cand ii vezi cat sunt de mici, nici nu te-ai gandi ca-s in stare de asemenea chiote si atata harmalaie. Sunt crescuti intr-un cazan care parca fierbe intruna… ceva de groaza. Urlete, zbierete… n-au nimic omenesc in ei. Vorbesc tare, rad din orice fleac…e ceva anormal! Sa ma scuzati, dar parc-ar fi niste fiare, zau asa!”, povesteste barbatul, ducandu-si dosul palmei la frunte.
La o aruncatura de bat de blocul de pe Fundatura Caprioarei, sa fie vreo treizeci de metri, se gaseste Gradinita „Floare de Colt”. Micutii ar putea sa se joace acolo, insa nu sunt lasati sa treaca de parleazul care marcheaza proprietatea gradinitei: „Ar avea spatiu berechet sa se desfasoare, si n-ar mai deranja pe nimeni. Insa ar distruge tot, iar gradinita de-abia a fost renovata… Ar fi si pacat s-o distruga. Mai bine sa ne distruga pe noi… He-he-he!”, mediteaza hatru fostul pilot, pasind cu mainile ascunse in buzunare. Tocmai se intoarce de la firma de cablu TV. A vorbit cu unul dintre sefii de-acolo sa-i ridice putin antena, de-abia instalata. Botii astia de oameni sunt in stare sa i-o loveasca cu mingea, si-atunci sa te tii purici ce-o sa apara la suprafata tubului catodic. Cei de la firma au promis ca-i vor rezolva cererea. Ii asteapta! He-he-he!
Cat timp pensionarul ofera detalii despre situatia cu care se confrunta, dintre blocuri, apare un batranel desirat, cu fata vinetie, nebarbierita si cu privirea mirata. Are un vag aer lunatic si este atat de slab incat ar putea fi rasturnat la prima pala de vant: „Ionescule, reclamagiule, lasa copiii sa se joace! Ce-ai cu ei?”, tipa din toti rarunchii, stacojiu si ragusit, cat pe ce sa loveasca cu o sacosa pe care o tine de toarte. „Iti dau una de te las lat”, ameninta, luandu-si curaj de la propriile vorbe.
Fostul pilot ramane pe loc, uitandu-se la preopinentul sau, care tremura ca si cum ar fi scuturat de febra. Asteapta pana cand batranelul se indeparteaza, continuandu-si monologul despre drepturile copiilor. „Vedeti, asta-i lumea de-aici. Asta-i atmosfera pe care trebuie s-o indur eu. Niste nebuni, domnule!”, comenteaza Petre Ionescu, pufnind intr-un ras melancolic.
Ionut STANESCU
