Daca va fi prins de picior un investitor doldora de bani, Prahova va avea stadion cu o capacitate de 18.000 de locuri la standarde UEFA. Investitia, demna de ambitiile si visurile fanilor sportului rege – fotbalul, a prins, deja, viata, pe masa conducerii Consiliului Judetean Prahova. Despre ce este vorba? Dupa ce s-a batut palma cu un investitor portughez, care va realiza pe terenul fostelor sere de la Tatarani (102 hectare), un cartier rezidential, administratia judeteana s-a gandit ca n-ar fi rau sa puna la bataie si restul de teren ramas disponibil, mai exact vreo 80 de hectare, in zona fostului sediu administrativ. Dupa cum am aflat de la Radu Ionescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Prahova, proiectul nu-i deloc in faza incipienta. Din contra, cerintele incluse in caietul de sarcini si care vor fi impuse celor care se vor inscrie la licitatie urmeaza sa fie supuse discutiei si votului in sedinta legislativului judetean de la sfarsitul acestei luni. Ideea realizarii unui stadion, care sa ramana in patrimoniul Consiliului Judetean, a incoltit odata cu interesul unor investitori care, auzind ca prin zona va serpui autostrada, si-au aratat interesul edificarii unui complex expozitional. Ca atare, planul administratiei judetene este ca, pe langa parteneriatul privind construirea acestui complex, investitorului sa i se aloce, gratuit, restul terenului, in schimbul amenajarii stadionului, despre constructie si cum o sa arate, sefii de la judet consultandu-se inclusiv cu presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu. Si asta pentru ca se doreste o locatie la standarde UEFA, apta chiar si pentru competitii de nivelul Ligii Campionilor. Stadionul ar urma sa se transforme, la subsol, intr-un adevarat complex sportiv, totodata, fiind luate in calcul si realizarea a 2.000 de locuri de parcare. In privinta costurilor, nu se poate avansa, deocamdata, o valoare a investitiei, doar ca, pe acolo pe unde s-a mai construit asa ceva, investitiile calculate pe un singur loc din capacitatea stadionului s-au ridicat la sume intre 1.000 si 1.500 de euro. Daca se va gasi, intr-adevar, si vreun investitor care va dovedi interes pentru o asemenea investitie de anvergura, la Tatarani, ramane de vazut. Important este ca ideea exista.
N.Dumitrescu














