Lucian Avramescu
Cele patru cuvinte din titlul comentariului meu de azi ar putea comprima o tragedie. Seceta, provocata de caldurile ucigase, aproape neintalnite in Romania intr-un veac si jumatate, si de lipsa precipitatiilor, ameninta doua treimi din teritoriile agricole. Caldurile au omorat, in doua zile, treizeci de oameni. E un bilant de razboi. Vijelia, sora mai mica a tornadei americane, a pieptanat brutal sudul tarii la finalul celei mai calduroase zile a anului. A inceput in Mehedinti, a trecut peste Gorj, Dolj, Arges, Prahova si Bucuresti pentru a-si potoli furia uraganelor in pustietatile Baraganului. Am vazut in filmele americane cam ce produce o tornada. Un tirbuson de aer, plecat din slava cerului, se insurubeaza pe o bucatica de Terra, de unde extrage tot – case, masini, oameni, copaci. Tirbusonul acesta indracit sta cateva zeci de secunde sau cateva minute intr-un loc si la fel de ametitor trece in altul. Vijelia de marti seara a venit fara avertisment. In aceasta parte de lume ne-am invatat cu semne prevestitoare mai calme. Limba de foc a unui fulger se intrezareste departe, la orizont. Apoi se innoreaza, vine vantul, mai intai incet, apoi furios. In final, e o descarcare de apa si eventual grindina. Cad uneori copaci. Ce s-a intamplat acum iese din tiparele romanesti. Savantul Coanda, care avea o formidabila colectie de fotografii cu fulgi de zapada, remarcase amanuntul ca arhitectura fulgului de zapada nu este aceeasi in orice zona a pamantului. Intr-un fel arata un fulg de zapada din Carpati si altcumva – fulgul de zapada din Alaska. Tornada de marti seara a fost importata de pe alt continent. Ne-a prins nepregatiti si inspaimantati. Am simtit cum fug de pe sosea masinile cu noi cu tot si o iau bezmetice peste campie. Am vazut copaci lipiti cu fruntile de pamant, ca niste musulmani in rugaciune. Am vazut zburand ca niste zmee pe deasupra oraselor acoperisuri de casa. Sarmele troleibuzelor si tramvaielor au scos scantei, iar cartiere si localitati intregi au ramas in bezna. La cei 30 de morti, “tragica recolta” a doua zile de canicula, s-a mai adaugat unul si alti 12 raniti. Canicula si tornada au ucis oameni. Impreuna au dat dimensiunea unui jaf comandat din cer. In fata lui ramanem neputinciosi.
Pe fondul maniei lui Dumnezeu („nu ne mai rabda maica Cel de Sus”, se vaita o babuta din satul meu) sta altoita pecinginea politicii romanesti. Te-ai astepta la o potolire a dusmaniilor, la trecerea pe turatie moale a demagogiei. As! Parlamentul rontaie motiune dupa motiune. Seceta e parola de schimb pentru partide la putere sau in opozitie. Afli ca groparul agriculturii romanesti este nefericitul Decebal Traian Remes, imbrancit in scaunul ministerial acum doua luni. Trebuie sa ai geniu distructiv pentru a ingropa, intr-un timp atat de scurt, agricultura unei tari. Om fi avand noi agricultura medievala, dependenta de plug si boi, dar tot nu poate fi omorata in opt saptamani. Cand in goarna critica sufla vanjos cativa fosti ministri ai agriculturii, unii plecati din scaun de curand, te apuca greata. Mania Celui de Sus n-a potolit catusi de putin invrajbirile din birouri si cancelarii. Seful statului nu iarta nici el subiectul seceta. Intr-o declaratie de presa pe aeroport, inceputa cu subiectul unor exercitii militare romano-bulgaro-sarbesti, domnul Basescu profita si joaca rolul care i se potriveste cel mai bine – acela de prim ministru. Tonul abordat indica autoritatea in fata calamitatilor naturale, puterea de a le stapani, controla, pune la punct. Doar domnia sa stie ce si cum. In finalul discursului abordeaza, hodoronc-tronc, subiectul care pare sa-l roada cel mai tare la ficati: numirea, fara voia sa, in fruntea televiziunii, a unui politician pesedist. Domnul Basescu a numit un pesedist in fruntea SRI, dar ce importanta are? Razboiul politic merge mai departe, pe seceta, in miezul tornadelor, in toiul – Doamne fereste! – cutremurelor de pamant.
Ma opresc aici. Singurul lucru cutremurator cu adevarat, tragic in esenta sa, este moartea, din motive de canicula si vijelie, a 31 de oameni.
