Presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor, conservatorul Sergiu Andon, a declarat, ieri, ca proiectul legislativ privind lustratia nu are nici o sansa sa fie adoptat. „In forma actuala, sansele pentru adoptare sunt nule, deoarece este un proiect nu numai neconstitutional, ci si unul care contravine practicilor constante ale CEDO, care desfiinteaza tot ceea ce inseamna culpabilizare de grup”, si-a argumentat pozitia Andon, cel care a dat ca exemplu cazuri din Polonia si Turcia in care CEDO a condamnat hotarari intemeiate pe legi care aveau la baza principiul culpabilizarii de grup (in Polonia era vorba chiar despre persoane „lustrate”). „Un asemenea principiu, al invinovatirii in grup, nu poate fi promovat de oamenii responsabili. Aceasta nu inseamna insa ca noi, Partidul Conservator, vom merge neaparat la respingerea proiectului. Vom incerca sa vedem daca putem sa gasim o formula prin care sa ne desprindem si legislativ de trecut. De aceea, vom cauta sa refacem proiectul actual care, repet, nu poate fi adoptat. Va fi un demers care va semana cu incercarea de a salva macar panza dintr-o corabie intreaga”, a conchis plastic Sergiu Andon.