Cazacii, italienii si Hanul de la Setu
Hanul de la Setu, situat pe locul unde astazi se gaseste Motelul Izvorul Rece, a fost infiintat inainte de 1800, fiind luat in arenda de la Manastirea Sinaia de catre transilvaneanul Gheorghe Seranga, pe la 1820. Hangiul avea cateva perechi de boi care trageau diligentele din hartoapele Oratiilor, atunci cand ploile rupeau drumul si caii surugiilor nu mai faceau fata si cu care-i ajuta si pe carausii de marfuri sa-si scoata chervanele picate in vai. Odata, trecand in sus pe drum, cativa militari l-au anuntat pe hangiu ca din urma veneau niste cazaci. Speriati de jaful si omorurile la care se dadeau unii dintre invadatori, Seranga si ai lui si-au luat vitele, au incarcat intr-un car tot ce au avut si au fugit pe Valea lui Bogdan.
Au lasat-o acasa doar pe Chivuta, o fetita blonda, cu ochi albastri, de vreo 10 ani, orfana de mama si luata de Seranga sa o creasca. Cand s-au despartit, au incredintat-o ca la han vor veni „niste oameni buni” si i-au spus sa le dea tot ce le trebuie. Gandul lui Seranga era ca, vazand copila nevinovata, cazacii se vor indura sa nu puna foc la casa sau sa faca alte rele. Ceea ce s-a si intamplat. Cand s-au intors acasa, Chivuta le-a spus ca „oamenii aia buni” au gasit-o la fantana. Si-au adapat caii, au mangaiat-o pe cap si i-au umplut poala sortului cu bani de-ai lor, plecand apoi mai departe. Seranga a parasit Hanul de la Setu pe la 1835.
Pe la 1875, acest han a fost luat in arenda de la Eforie (care preluase toate averile Manastirii Sinaia) de catre Nica Nistorescu, din Comarnic, care avea si o stana in muntele Setu – unde-si ducea oile si vacile, pe-ale sale si pe-ale altor comarniceni. Pe langa casa, Nica avea si stupi cu albine, adusi vara la flora de munte si de brad. De aici, isi lua printul Dimitrie Ghica, primul efor, toamna de toamna, putinica plina cu miere si burdufii de branza, tocmiti din vara si platiti cu bani buni.
Cand s-au apropiat lucrarile caii ferate de pe Valea Larga si au venit primii italieni la han, Ioana, femeia hangiului, crezandu-i capcauni – se dusese vorba ca mancau broaste, sobolani si pisici – l-a bagat pe pruncul lor de 2 ani intr-o desaga, l-a pus pe cal si l-a trimis in mare graba la stana, ca sa nu-l manance „talenii”. Cum „talenii” veneau in fiecare seara la carciuma, hranindu-se ca toti oamenii, cantand cat ii tinea gura, batand darabana pe masa cu lingurile sau lacrimand de dorul copiilor lor, Ioana s-a incredintat, dupa un timp, ca poate sa-si aduca copilul acasa.
Dupa mai bine de 30 de ani de stapanire cu chirie a Hanului de la Setu si a muntelui, Nica Nistorescu a pierdut o licitatie organizata de Eforie si a fost nevoit sa plece de-aici si sa se retraga in Comarnic. Murindu-i nevasta, Nica si-a vandut oile si vitele, si a impartit totul copiilor, plecati si ei din sat. Hanul a ars in 1911 si nu a mai fost refacut niciodata.
(Sursa: Gheorghe Nistorescu „De la Plaiul Prahovei la Sinaia”)
