Ploiestiul va fi centrul pilot al unui seminar organizat de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si factori competenti in probleme de mediu din Germania, la care vor participa toate autoritatile de mediu din tara. Seminarul, care se va desfasura in luna septembrie, va avea ca tema poluarea solului, cu toate implicatiile acesteia.
„Reprezentantii Germaniei vor prezenta, in cadrul dezbaterii, si metode de evaluare a poluarii solului, pe care le vor pune in practica in zonele poluate din Ploiesti. Am primit promisiuni de la minister ca vom fi sprijiniti pentru a gasi si fondurile necesare in vederea remedierii problemelor existente”, ne-a declarat Mihail Faca, directorul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiesti (RASPP). In acest scop, reprezentantii RASPP au trimis, deja, la minister o informare privind zonele din municipiu in care solul este poluat, pentru a putea fi luate drept puncte de reper de catre reprezentantii germani. Acestea sunt: partea de sud a orasului, intre Podul Tatarani si Rafinaria Astra, zonele perimetrale din jurul rafinariilor Lukoil si Vega, precum si rampa de deseuri de la Teleajen. „Ecologizarea zonelor din jurul rafinariilor este de competenta acestor societati. Nu stim inca daca si-au respectat obligatiile sau nu. Tocmai de aceea, dorim sa se faca un studiu independent, pentru a se determina nivelul poluarii solului din respectivele spatii. Tot in partea de sud a orasului au fost facute studii si in privinta calitatii panzei freatice. S-a constatat o infestare a acesteia din cauza poluarii solului”, a mai precizat directorul RASPP.
Camelia NASTASE