Liderii democrati si cei liberal-democrati s-au intalnit pentru a stabili sub ce forma vor colabora pe viitor, ca partide de opozitie. Presedintele PLD, Theodor Stolojan, a precizat ca ambele formatiuni au decis sa colaboreze nu doar in Parlament, ci si la nivel central si local. Potrivit unor surse, PLD si-ar dori formarea unui pol de centru dreapta, dar democratii nu agreeaza ideea unei aliante, dupa esecul colaborarii cu PNL. De altfel, Theodor Stolojan spune ca desfacerea, la tribunal, a aliantei D.A., reprezinta o prima etapa in conturarea colaborarii viitoare dintre PD si PLD.














