Mai ales in perioada copilariei, parintii incearca sa-si protejeze micutii de tot felul de afectiuni, urmand recomandari mai mult sau mai putin avizate. Din pacate, aceste sfaturi, desi bine intentionate, cel mai adesea nu sunt corecte din punct de vedere medical. Iata patru dintre aceste mituri comune, legate de starea de sanatate in perioada verii:
1. Asteptati o jumatate de ora dupa ce ati mancat ca sa puteti inota.
Acest mit a evoluat in jurul posibilitatii de a suferi crampe musculare severe si de a va ineca din cauza stomacului prea plin si a greutatii. Niciunul dintre forurile medicale de specialitate nu face vreo referire la timpul pe care trebuie sa il asteptati dupa ce ati mancat, ca sa puteti inota in voie. Teoretic, exista posibilitatea sa aveti anumite dureri in timp ce inotati imediat dupa masa, dar o persoana care inoata intr-o zona supravegheata poate iesi cu usurinta din bazin daca acest lucru neplacut se intampla, insa, in niciun caz nu exista riscul de a va ineca.
2. Arsurile solare se vor transforma in bronz.
Acest mit mai este cunoscut si sub expresia: „Mai intai trebuie sa va arda soarele ca sa va bronzati”. Nimic mai fals! Arsura solara nu este o etapa premergatoare bronzului. Dimpotriva, duce la deteriorari si modificari ale pielii, inrosirea acesteia si, pana la urma, la descuamare. Orice expunere la soare aduce cu ea un risc crescut pentru aparitia si dezvoltarea cancerului de piele si imbatranirea prematura a epidermei.
3. Persoanele cu tenul inchis la culoare nu au nevoie de crema cu factor de protectie.
Persoanele cu tenul deschis la culoare au mai putina melanina in corp decat persoanele cu tenul inchis la culoare. Melanina este pigmentul care absoarbe radiatiile ultraviolete (UV) si protejeaza pielea. Desi persoanele cu pielea alba vor fi mai sensibile la efectele razelor UV ale soarelui, si cele cu pielea inchisa pot fi la fel de mult afectate. Astfel, medicii dermatologi recomanda si persoanelor cu tenul inchis protejarea frecventa a pielii cu crema cu factor de protectie. Acest lucru inseamna ca si expunerea zilnica la soare, in timpul amiezei, poate avea consecinte neplacute.
4. Riscul cauzat de inghitirea semintelor de… pepene.
Intr-adevar, se vehiculeaza si mitul ca samburii de pepene nu trebuie inghititi. Exista un foarte mic risc al deteriorarii intestinelor (inflamare, obstructie, o rana sau o mica ruptura) din cauza inghitirii unui obiect mic si ascutit, asa cum este o samanta. O samanta de pepene (ca, de altfel, orice alt tip de samanta) se poate inchista in apendice si poate duce la operatia chirurgicala de apendicita, dar este putin probabil ca acest lucru sa se intample. Beneficiile introducerii fructelor in regimul dumneavoastra alimentar depasesc cu mult riscurile asociate cu inghitirea semintelor acestora.