S-au instalat corturi de prim-ajutor

Chiar daca temperaturile au mai scazut fata de perioada precedenta, iar ploile au mai „imblanzit”, un pic, atmosfera, adminstratia din Floresti a purces la instalarea unor corturi de prim ajutor pentru situatiile de urgenta. Este vorba – dupa cum ne declara Marius Soare, consilier juridic al Primariei – despre doua corturi la Floresti si alte doua – la Calinesti, in care, persoanele care vor fi afectate de arsita verii vor putea apela la serviciile personalului medical. In principiu, este vorba, in primul rand, despre asigurarea de apa rece si de ceaiuri, despre medicamente pentru bolile cardiace si despre constatarea tensiunii trecatorilor care resimt efectele temperaturilor ridicate. „Suntem in curs de a angaja personal calificat, pentru o perioada de trei luni, ca sa lucreze in aceste corturi in orele de maxima intensitate a soarelui – 10-18, ne spunea Marius Soare. Vrem sa avem cel putin un asistent medical in aceste corturi, pe care le-am si amplasat in zonele cu densitate a traficului si a populatiei, in general”. Iar despre lucrul efectiv in cortul de prim ajutor nr. 1, amplasat in zona Primariei, am discutat cu asistenta Cristina Pavel, care ne-a declarat: „Cei mai afectati sunt batranii, bolnavii si ma astept sa vina sa-si ia tensiunea, pentru a nu avea neplaceri mai mari. Toti cei care vin la noi sunt trecuti in niste fise de evidenta, in care consemnam si ceea ce facem, si semnatura beneficiarului, pentru a se putea evalua, apoi, activitatea fiecarui punct de prim ajutor”.
Cum vara-i lunga si se anunta destul de fierbinte, suntem siguri ca personalul din corturile de prim ajutor din Floresti va avea de lucru.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorGHID NATURIST