Pe zi ce trece, in societatea romaneasca se adanceste tot mai mult prapastia intre cei bogati si cei saraci. In timp ce primii acumuleaza averi fabuloase, ceilalti – reprezentand marea majoritate – abia de reusesc sa traiasca de azi, pe maine. Aceasta polarizare a devenit evidenta si in agricultura. Prezent in mijlocul unui lan de grau, imbracat la patru ace, proprietarul unei ferme afirma, intr-o recenta emisiune TV ca in pofida secetei care bantuie tara, va obtine o productie de 7.000 – 8.000 kg de grau la hectar. Si asta nu pe un pogon/doua, ci pe cateva mii de hectare. Acest lucru, spunea fermierul, este posibil respectand anumite conditii: samanta de calitate, semanatul direct pe miriste ( adica fara aratura, cu ajutorul unei masini ultramoderne), irigatul la timp. In plus, cand ajunge la o anumita inaltime, graul trebuie stropit cu o substanta speciala – care stagneaza ritmul de crestere peste masura a paiului si-l face mai elastic, deci nu poate fi culcat la adierile puternice de vant.
Ca sa ajungi la o astfel de performanta, similara cu cea atinsa de agricultorii tarilor dezvoltate, este nevoie, mai intai, sa investesti serios. Din pacate, in Romania, astfel de fermieri sunt putini. Marea majoritate, cum aminteam, din lipsa banilor, folosesc metodele clasice, iar productiile sunt de 2.000 – 3.000 kg de grau la hectar. Anul acesta, insa, din cauza secetei prelungite, unii se vor alege cu 500 – 600 kg de grau la hectar. Prin urmare, daca si preturile de achizitie vor ramane cele de anul trecut, atunci multi dintre acestia nu vor avea de unde sa-si achite nici arenda, daramite sa-si recupereze cheltuielile aferente lucrarilor agricole. Iar pentru a putea lua credite bancare, unii si-au pus gaj casele. Asadar, daca statul nu vine in ajutorul acestor tarani – reducand, de pilda, impozitul pe teren proportional cu nivelul de calamitate de pe urma secetei sau amanand creditele neachitate – in anii ce vin, numarul fermierilor se va reduce dramatic. Fapt ce ne va obliga sa stam cu mana intinsa la importuri. Si asta tocmai noi, locuitorii acestei tari considerata, candva, „granarul Europei”.
D. CONSTANTIN
