• In 2007, doar se pregatesc proiectele pentru finantare

Bani europeni. De la 1 ianuarie, de cand Romania a fost primita pe marile usi ale Uniunii Europene, se tot bate moneda pe intocmirea de proiecte, tinta fiind cea a accesarii de fonduri europene, mai ales a celor nerambursabile. S-au tot avansat cifre, iar primarii tot sunt impinsi de la spate sa puna pe hartie proiecte. Iar daca ar fi sa ne luam dupa cifre, perspectivele sunt extrem de imbucuratoare. Concret, conform unor informatii date deja publicitatii, prin Programul Operational Regional 2007-2013, agentiile de dezvoltare regionala vor avea de administrat 4,439 miliarde de euro, programele operationale sectoriale fiind impartite pe capitole – transporturi; mediu; resurse umane; dezvoltare si asistenta regionala.
Se cunosc chiar si sumele de care ar urma sa beneficieze fiecare agentie de dezvoltare regionala in parte. Regiunii Sud Muntenia – din care face parte si Prahova, alaturi de judetele Arges, Dambovita, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman – ar trebui, conform datelor deja facute publice, asa cum spuneam mai sus, sa-i fie alocati, in sapte ani, 613,2 milioane de euro, ceea ce inseamna ca, in raport cu populatia din aceasta regiune, ar fi cam 181 de euro pe cap de locuitor. Comparativ cu celelalte sapte regiuni (in total sunt opt), n-ar fi nici prea mult, dar nici prea putin. De pilda, oltenii par a fi cei mai avantajati – cu 258 de euro pentru fiecare locuitor, urmati de banateni – cu 227 de euro; cei din Moldova – 191 euro/cap de locuitor; Bucuresti – 160 de euro pentru fiecare locuitor, diferentele fiind explicate prin faptul ca fondurile sunt impartite in functie de gradul de dezvoltare a judetelor din zona respectiva, dar si de problemele economice intampinate de catre fiecare regiune. Fondurile vor avea ca destinatie domenii publice, ca atare, ele vor fi derulate de catre autoritatile locale. Banii vor putea fi folositi pentru reabilitarea infrastructurii de transport, a celei educationale si in sanatate, imbunatatirea mediului de afaceri, valorificarea potentialului turistic si cultural, dezvoltarea urbana durabila, conditia fiind, bineinteles, realizarea de proiecte, si mai ales acceptarea lor de catre cei care vor da si fondurile, adica institutiile europene.

* * *

In aceste conditii, am dorit sa vedem cat de pregatite sunt autoritatile locale din Prahova sa puna mana pe banii europeni. Ei bine, Gheorghe Rizea, directorul executiv al Directiei de Integrare Europeana din cadrul Consiliului Judetean Prahova, ne-a declarat ca ar cam dura pana cand banii europeni vor intra in conturile autoritatilor locale din Romania. Si asta pentru ca, „anul acesta, nu va fi operational niciun program european. Este nevoie de o fundamentare mai aprofundata a proiectelor, precum si de aparitia ghidurilor de aplicare a acestor programe europene. Din 2008, cred ca acestea se vor putea accesa. Asa ca, 2007 va fi pentru autoritati anul pregatirii proiectelor”.
Stiind ca, inca de la inceputul acestui an primarii lucrau de zor, in total, la vreo 300 de proiecte, miza fiind tocmai accesarea de fonduri europene, l-am intrebat pe directorul Rizea, care dintre proiectele deja intocmite au si sansa ca, odata ce se da OK-ul de la Bruxelles pentru accesarea banilor, sa se inscrie intre cele eligibile. „Deocamdata, sunt trei proiecte – de mare amploare – care au cea mai mare sansa pentru a fi acceptate pentru finantare – ne-a declarat Gheorghe Rizea. Este vorba despre proiectul de infrastructura turistica din statiunile de pe Valea Prahovei – Sinaia, Busteni, Azuga. Mai exact, despre amenajarea de partii, realizarea unor mijloace de transport pe cablu, cat si despre amenajarea si modernizarea zonei centrale – cum este cazul orasului Busteni. Tocmai ca sa fie apt pentru finantare, acest proiect este pregatit impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Turism. Studiile de fezabilitate au fost reactualizate, iar acum se lucreaza la proiectele tehnice. In momentul in care vor aparea si ghidurile pentru finantare, atunci, si Consiliul Judetean va intra in parteneriat cu fiecare dintre cele trei autoritati locale, tocmai pentru a veni cu un surplus de fonduri, de la administratia judeteana. Un alt proiect in legatura cu care ne punem speranta ca va intra in prima linie de obtinere a finantarii europene este drumul de legatura intre DN1 B (Ploiesti – Buzau) si DN1 (Bucuresti-Brasov). In fapt, obiectivul vizeaza reali-zarea unui drum ocolitor, in vederea fluidizarii traficului in zona comerciala a municipiului Ploiesti, din zona kilometrului 6. Nu in ultimul rand, speram ca va primi OK-ul pentru finantare si proiectul de extindere, dar si de introducere a sistemului de alimentare cu apa si de canalizare, in orasele mici si mijlocii. Evaluat la peste 100 de milioane de euro, acest proiect este in lucru la Ministerul Mediului. In cazul autoritatilor locale prahovene, una dintre conditiile punerii in practica a acestui proiect este ca acestea sa faca parte din Asociatia oraselor din Romania si sa aiba ca operator al serviciului de alimentare cu apa «Hidro» Prahova.”
Nicoleta DUMITRESCU