Pensionarii
Ii recunosti, pe barbati, dupa baston sau mersul nesigur, pe femei, dupa o oboseala pe care o ghicesti in vorbe, in gesturi, in mimica singuratatii. Cand nu-i vede nimeni, batranii lasa sa zburde pe chipul lor toate umbrele intunecate, toate neputintele, toate amaraciunile. In fata nepotilor, a copiilor, mimeaza seninatati patriarhale si un optimism care se descojeste la un contact mai dur cu realitatea.
Zilele acestea i-am vazut in pietele publice, pe o caldura toropitoare, purtand cateva inscriptii pe coli A3, decente ca niste cereri de ajutor de inmormantare. Cereau de fapt pensii mai mari. Un ministru imbracat in negru, prevazut cu goarna, incerca sa potoleasca nemultumirile si sa promita ceea ce li se promite dintotdeauna. Din toamna, de prin septembrie, zicea ministrul, dupa ce vom analiza, dupa ce vom reconditiona bugetul, dupa ce vom identifica noi surse, va promit ca voi face tot ce pot. Ce poate face un ministru, fie el liberal, social-democrat, democrat, conservator sau cum o mai fi el imbracat politic? Mai nimic. In Romania, lucreaza circa patru milioane de oameni, cu carte de munca, iar o data si jumatate pe atatia sunt pensionari. Cand pensionarii de azi erau salariatii de ieri, echilibrul dintre cei care lucreaza si cei care au iesit la pensie era invers. Dar si atunci pensiile lor erau tot de mizerie.
Imi amintesc bucuria bietei mele bunice din partea mamei, prin ’91 cred. Bunica era taranca si se lasase tarata in CAP pentru a-si salva fiica, pe mama mea, de riscul de a fi exclusa din facultate. Bunica era bucuroasa pentru ca primise o pensie de CAP de 500 de lei. Din acest motiv, cu toate ca nu el era autorul acelei initiative de a da pensii taranilor, il vota mereu pe Iliescu. Ii spuneam ca, in curand, cu aia 500 de lei isi va cumpara un covrig. Intr-adevar, inflatia m-a confirmat. Bunica a murit insa cu bucuria ca este pensionara.
Pensionarii, azi, sunt subiectul gras pe care politica romaneasca si-l disputa zilnic. Partidele, de dreapta, de stanga, de centru cer iubirea pensionarilor, iar pentru asta varsa de la balcoanele puterii si opozitiei ligheane cu promisiuni. Toti suspina, fara exceptie, pentru viata pensionarilor. Toti isi injura adversarii politici, luand drept argument viata mizera a pensionarilor. Opozitia promite ca, ajunsa la putere, va dezlega baierele pungii si va tripla pensiile amaratilor batrani. Ajunsa la putere, e prima promisiune pe care o uita. Fiecare partid are o lege a pensiilor si o strategie legata de pensionari. Intre timp au mai murit 500.000. Socul l-au resimtit si tirajele ziarelor. Pensionarii sunt, erau cei care cunosc exercitiul zilnic al lecturii jurnalului. Ei au fost inmormantati impreuna cu mari halci din tirajele presei. Tineretul internaut butoneaza presa electronica si se hraneste nu cu litera tiparita, ci cu sunete si imagini din neant.
Domnul Tariceanu, premier, arata la televizor un chip preocupat de chestiunea pensionarilor, prioritara pe agenda Guvernului. Domnul Geoana, presedinte de partid de opozitie prezinta un chip preocupat identic de chestiunea pensionarilor. Si partidul domniei sale are legi si documente gata pregatite sa aduca bunastarea in apartamentele batranilor uitati nu numai de stat, ci si de rude, prieteni, cunostinte. Domnul Voiculescu, el insusi la varsta pensiei, si-a preluat pensionarii ca pe copiii lui. Iti dau lacrimile. Numai ca lucrurile raman doar la televizor.
Am vazut marti, in demonstratiile pasnice ale pensionarilor, si cateva rabufniri „tineresti”. Cine ati fi fost voi daca nu eram noi, tipa un pensionar cu parul alb, dar inca in fire, bine asezat pe picioare. O femeie cu palariuta pe cap si figura de comisar sovietic (poate a si fost!) turuie un discurs care ma face sa zambesc amar. „Jos cu nemernicii de Vacaroiu si Patriciu. Au vile, au averi. Din cauza acestor oligarhi nu avem noi pensii”. Nu-i greu sa descifrezi al carui fan este agitatorul-femeie. Bietii batrani sunt o coca in mana celor care ii manevreaza cum vor. Saracia face plastilina omului mai usor de framantat, iar politicienii abili o storc in folosul lor. Pacat.
Lucian Avramescu
