Radacinile ne cheama…
Nici ca se putea gasi un titlu mai potrivit pentru o monografie, pentru rememorarea radacinilor din care a rodit existenta unei asezari – comuna Podenii Noi – si a locuitorilor sai.
Iar cartea care isi asaza, una dupa alta, mai bine de 400 de pagini, si la care ne vom referi in randurile ce urmeaza, se statorniceste, o data in plus, in jurul radacinilor: mai bine de jumatate, aceasta a fost realizata de cunoscutul invatator si director al scolii din localitate – Petre Tanasescu – pentru ca, apoi, truda sa-i fie continuata de fiica sa, Alice Popescu. Renumitul dascal scria, la vremea pensiei, in 1975: „Ca unul care m-am nascut, am copilarit si am trait pe aceste meleaguri si mi-am desfasurat, timp de 40 de ani, frumoasa activitate de a invata pe altii, ma simt dator de a da la lumina toata experienta acumulata in cei 75 de ani de viata, din cele vazute de mine, din cele culese de la batranii satelor, din arhivele scolilor si ale bisericilor din localitate, precum si din fondurile Arhivelor Statului – Bucuresti, Arhivele Statului – Filiala Prahova, Arhivele Academiei Romane, dar si din documente aflate in posesia unor oameni de cultura si chiar de la unii locuitori”. Si, cat de firesc – aidoma crengii inflorite ce-si trage seva dinspre radacini puternice – se adauga marturisirea fiicei celui care a fost pentru comunitate exemplu, indemn si nepretuit sprijin intru lumina cartii, a cunoasterii: „Revazand caietele in care tatal meu a scris cea mai mare parte a monografiei, pe care, din nefericire nu a putut s-o finalizeze si s-o incredinteze tiparului, am decis sa-i continui munca”. O munca pentru aprecierea careia sunt greu de gasit cuvintele care sa exprime – asa cum merita – rigurozitatea si migala documentarii, cercetarea atenta a documentelor aflate intre copertile unor dosare prafuite, neobosita curiozitate de a sta de vorba cu oamenii, de a cunoaste locuri, de a insemna ceea ce-i parea ca merita retinut si transmis, apoi, mai departe. Iar cel care rasfoieste prima monografie a comunei Podenii Noi are, fara nicio indoiala, sub priviri, un simbolic copac al inradacinarii si al cresterii asezarii aflata la 28 de kilometri de Ploiesti, inspre albia Cricovului Sarat, si strajuita, din trei parti, de dealuri. Specialistii vor gasi in cele cinci capitole ale cartii organizate, extrem de cuprinzator, pe subcapitole, informatii multiple, pornind de la asezarea geografica la participarea localnicilor si jertfa lor in momentele cruciale ale devenirii nationale, si de la istoria celor zece sate la traditiile locului si la personalitatile care au depasit, prin cariera si implicarea lor, hotarele comunei, ba chiar si pe cele ale tarii. Nici macar un singur cuvant nu ramane in afara validarii lui documentare ori a marturiei unora dintre aceia care au trait sau au facut, din vechime pana astazi, istoria locului. Fotografiile – fie ca infatiseaza locuri reprezentative ale comunei, portrete, imagini de la serbarile scolare, monumente sau ipostaze de la intalnirile fiilor satului – si fotocopiile documentelor transmit un fin parfum al epocilor trecute, o emotionanta si nostalgica – mai ales pentru cei care vor fi avand legatura directa cu asezarea – retraire a propriei existente si, avem destule motive sa credem, ca si o necesara deschidere catre cei de astazi si catre aceia care vor veni pe meleagurile comunei prahovene Podenii Noi. Cititorul obisnuit va remarca, probabil, in mod special, pitorescul multor descrieri, frumusetea si originalitatea unor obiceiuri locale si chiar rezonanta aparte a denumirilor: Podul lui Galben, Valea Dulce, Nevesteasca, Ghiocei, ca sa ne referim doar la numele pe care le poarta unele dintre satele apartinatoare comunei.
Spatiul nu ne ingaduie sa adaugam si alte merite ale monografiei “Radacinile ne cheama“. Nu putem nadajdui decat ca ea isi va gasi locul meritat in bibliotecile personale si in cele ale localitatii si ale judetului, dar, mai ales, in sufletele oamenilor. Mai cu seama cand radacinile lor ii cheama sa se reintoarca, macar din cand in cand, fie si cu gandul, in comuna dintre dealuri.
Luiza RADULESCU PINTILIE
