Uniunea Europeana ar putea bloca fondurile regionale acordate Romaniei daca deficitul bugetar al tarii depaseste pragul de 3% stabilit la nivelul blocului comunitar. Avertismentul a fost lansat de comisarul european pentru Afaceri Monetare. Oficialul european crede ca, din cauza crizei politice in care se afla, Romania va depasi, in 2007 si 2008, limita de 3%. Comisia Europeana va analiza, luna viitoare, situatia finantelor publice ale Romaniei si va lua masuri in functie de concluziile raportului.
De asemenea, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Decebal Traian Remes, a primit avertismente severe din partea oficialilor europeni de la Bruxelles pentru intarzierile pe care Romania le-a inregistrat in privinta infiintarii agentiilor de plati in domeniul agricol, care ar putea insemna pierderea unor sume importante de bani. Decebal Traian Remes a explicat ca avertismentele primite inseamna ca, daca Romania nu parcurge anumite etape pana la sfarsitul acestui an, risca sa piarda bani care reprezinta atat plati directe pe suprafetele agricole, cat si fonduri destinate proiectelor din vechiul program SAPARD.















