Romeo HANGANU
Cu putina intarziere – pentru care am motive obiective – ma voi referi la Ziua Mondiala a Libertatii Presei, care s-a nascut ca urmare a dorintei statelor membre ale UNESCO si a comemorarii datei de 3 Mai, la care s-a semnat Declaratia de la Windhoek – Namibia, pentru promovarea presei africane libere. O zi care vrea sa sublinieze ca o presa libera, pluralista si independenta este o componenta esentiala a unei societati democratice. Din pacate, este si o zi a bilanturilor negre, daca ne gandim ca, in anul 2006, si-au pierdut viata 110 ziaristi – urmare a agresiunilor fizice, iar multi altii au fost privati de libertate.
Ziua de 3 Mai 2007, reprezentantii mass-mediei prahovene s-au decis sa o petreaca alaturi de oamenii politici din judetul nostru – parlamentari, reprezentanti ai administratiei publice locale sau centrale, si de cetateni. O initiativa laudabila, care putea fi o reusita totala daca nu am fi aflat ca o parte a presei sarbatorea, intr-un alt loc, situatie care m-a facut sa gandesc ca nu era de ajuns dezbinarea din politica, din sindicate, din societatea civila, si ca era necesara si “fractura” din randul jurnalistilor.
Intervievat, in acele momente, in legatura cu ce ar trebui sa cerem presei, mi-am permis o singura recomandare: profesionalism. Traim intr-o perioada in care smecheria si tupeul au luat locul muncii si inteligentei, in care analfabeti recunoscuti si-au creat averi greu de masurat, in care in prim – planul vietii politice se inghesuie personaje, mai tinere sau mai in varsta, care nu au facut nimic in viata. O perioada in care demagogii au castigat mult teren iar scopurile lor, repetate mereu, incep sa fie crezute. Reconfortant ar fi daca macar a patra putere in stat s-ar preocupa, in mai mare masura, de profesionalismul de care depinde calitatea produsului jurnalistic, de raporturile dintre standardele profesionale si nevoia de audienta, de echilibrul dintre componenta economica si caracterul de serviciu public. Si, nu in ultimul rand, daca nu ar uita, nici un moment, ca informarea corecta este un drept al fiecarui cetatean.
La evenimentul din Ziua Presei s-au acordat si o serie de premii de excelenta, ele adresandu-se, in mare masura politicienilor, desi, cred ca era mai normal ca acestea sa fie dedicate, in primul rand, celor care trudesc in lumea presei.
Totusi, dintre aceste premii, unul a atras in mod special, atentia: cel acordat unui elev de exceptie de la Colegiul Mihai Viteazul – Anghel Andrei Stefan, olimpic la biologie. Modest, a multumit, a apreciat ca mai are mult pana sa-l merite pe deplin, dupa care, cu o voce teribil de sigura a afirmat: “Trebuie, insa, sa va spun ca nu voi ramane nici in Ploiesti, si nici in Romania”. Nici cea mai mica urma de teribilism sau incercare de a ne impresiona. Era limpede ca tanarul din fata noastra era purtatorul de mesaj al multor altora din generatia sa si nu numai. A celor care nu intrevad, in atmosfera generala de amaraciune, de ura si calomnie din tara, mediul in care s-ar putea afirma, in care si-ar putea aseza, in mod fericit, viitorul.
Parcurgem, in aceste zile, o perioada de mare ignoranta politica, extrem de daunatoare Romaniei. Un referendum inutil, cu o campanie electorala ridicola, pentru un alergator care fuge de unul singur, cu o multime de chibiti pe margine, care incearca, unii sa-l impinga de la spate, iar altii – sa-i puna piedica. Un balci in care se amesteca mitingurile cu mici si bere, cu scenariile care ii implica pe Putin sau masoneria internationala, in jocul politic autohton. Cum la organizarea sanatoasa a natiei nu se gandeste nimeni, cine sa aiba timp de problemele celor tineri ? Iar, daca Traian Basescu si Marean Vanghelie isi fac campanie electorala in Spania, de ce sa ne miram ca Anghel Andrei Stefan nu mai vrea sa ramana in Romania ?
