Astazi, in ultima zi a lui Florar, promotia 1947 a Scolii Normale de Fete „Regina Maria” din Ploiesti si-a dat intalnire pentru a aniversa trecerea a 60 de ani de la absolvirea cursurilor. Revederea va avea loc la un restaurant ploiestean al carui nume, cu siguranta, celor care au parasit bancile scolii acum sase decenii, le va aduce un anume ecou – „Regina noptii”.
Fostele eleve de altadata, astazi cu parul nins si impovarate de ani pe care-i simt tot mai grei – dupa cum ne marturisea doamna Aurica Stanciu, fosta absolventa – si-au dat intanire pline de emotie, dar si cuprinse de bucuria ca „am supravietuit atator ani, ca avem posibilitatea de a fi din nou impreuna, de a schimba impresii si a depana amintiri din anii frumosi ai tineretii apuse”. Cele care se vor intalni – multe dintre ele foste slujitoare ale invatamantului ploiestean si prahovean – vor evoca „momentele inca vii ale reintoarcerii pe taramul fermecat al anilor de scoala, cu visele, intrebarile si nelinistile pe care le-am incercat in anul absolvirii”. Totodata, intalnirea va confirma, si dupa sase decenii, ca „liantul prieteniei noastre sincere l-a constituit acea varsta emotionant de frumoasa – adolescenta – petrecuta in internatul scolii, cu vitregiile acelor vremuri dar, mai ales, cu bucuriile si clipele hazlii de neuitat”.
Cu siguranta, isi vor aminti de profesorii care le-au indrumat „primii pasi spre realizarile de mai tarziu, spre raspunsurile la problemele dificile ale vietii ce a urmat”. In acelasi timp, cu piosenie, cu lacrimi si cu regrete vor pomeni cele 13 colege care, treptat, au trecut in lumea vesnica.
Aurica Stanciu ne-a asigurat ca atmosfera calda, prilejuita de bucuria revederii „va depasi impedimentele inerente varstei cu care ne vom prezenta fiecare dintre noi la aceasta revedere pe care, de-acum inainte, o vom reedita, in fiecare an, in aceeasi luna a lui Florar, pana la sfarsitul… sfarsitului”.
Leon CHIRILA