La o saptamana de la trecerea ministrului Educatiei prin Comarnic, ocazie cu care primarul Dorian Botoaca a fost acuzat de intarzierea inceperii unor lucrari de renovare la trei dintre unitatile de invatamant pentru care Consiliul Local primise fonduri de la guvern, edilul sef al localitatii face, la randu-i, cateva precizari. Unele de forma, altele de fond.
„In primul rand, vizita ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, n-a fost o vizita oficiala, dupa cum stiu ca a declarat el intr-o conferinta de presa. Daca vizita era oficiala, trebuia sa anunte primarul, ceea ce nu s-a intamplat. In al doilea rand, toate acuzele lansate la adresa mea sunt neintemeiate. Astfel, banii primiti pentru cele trei unitati de invatamant la care nu am inceput inca reparatiile – gradinita din Ghiosestii de Jos (1,5 miliarde de lei vechi), gradinita si scoala din Ghiosestii de Sus (2 miliarde de lei vechi) si localul 2 al Grupului Scolar „Simion Stolnicu” (3 miliarde) – au sosit in decembrie. Or, in decembrie, ce lucrari mai puteam eu face?! Lasand la o parte faptul ca timpul a fost scurt, n-am avut om la Primarie care sa se ocupe de organizarea licitatiilor si nu am avut unde sa mutam copiii pentru a putea interveni, corespunzator, la aceste trei cladiri.
Am invatat si cate ceva din experienta de la gradinita din Poiana, cand, pentru a executa lucrarile de renovare, a trebuit sa ducem copiii sa invete in cancelaria scolii din Poiana. Mai ales din acest motiv, am hotarat sa incepem lucrarile la cele trei scoli abia atunci cand se va lua vacanta”.
Primarul spune ca ar fi preferat ca Adomnitei „sa aduca, el insusi, niste bani la Comarnic si dupa aceea sa verifice corec-titudinea cheltuirii lor.
Banii pe care i-am primit au fost dati de fostul ministru, in baza solicitarilor mele si, in niciun caz, nu i-am luat acasa”.
Neascunzandu-si satisfactia fata de o recenta gafa a ministrului, Botoaca mai vrea sa spuna un lucru: „Daca ministrul venea in vizita oficiala, la noi, la Primarie, il primeam cu steagul Uniunii Europene, si-avea si el ocazia sa numere stelutele galbene si sa vada ca-s 12, nu 15, asa cum, zilele trecute, a zis la Galati si s-a facut de ras. Ori a venit in campanie electorala la Comarnic, ori a venit la vreo fosta colega de facultate!”, a concluzionat primarul, nepasan-du-i ca Adomnitei a facut faculta-tea cam departe de aici, tocmai la Iasi.
Ionut STANESCU