De mai multe zile la rand, presedintele interimar al PSD Prahova – Georgica Diaconu, este de negasit pentru presa. Si chiar pentru colegii sai de partid. Intr-o perioada atat de agitata politic, in care PSD se pozitioneaza in centrul atentiei publice, prin demisii la varf si prin autosuspendari din functie pe plan local, prin reorganizari de strategie si prin proiectarea de noi aliante, am considerat necesar sa le spunem cititorilor si care-i starea de spirit a social-democratilor prahoveni fata de toate aceste miscari. Si cum purtatorul de cuvant al organizatiei s-a autosuspendat, cine altul decat presedintele este cel mai indreptatit sa iasa in fata opiniei publice ?!
Dar, ia-l pe presedinte de unde nu-i. Caci, la drept vorbind, inca de pe la jumatatea lunii ianuarie a.c., el n-a prea mai fost vazut la ochi. Nici de presa si, din cate am aflat, nici de ai lui de la partid. Dupa ce s-a zbatut cat a putut de tare sa incalece scaunul de sef al organizatiei judetene, mototolindu-si pentru asta si onoarea in fata colegilor – carora le promisese ca, intelegand nevoia de primenire a conducerii, el nu va trage sforile pentru acea functie – Georgica Diaconu s-a dat, realmente, la fund. Nu tu o declaratie, o conferinta de presa. Nimic ! Nici macar campania electorala pentru referendum n-a avut puterea de a-l scoate din adormirea politica. A avut, in schimb, grija, sa ne reproseze noua, presei, care am considerat atunci, in ianuarie, ca ocuparea unei functii politice prin terfelirea propriului cuvant este un gest reprobabil si nedemn pentru un lider de partid.
Din pacate pentru el, realitatea – iata, ne-a dat dreptate: nici gestul n-a fost demn, nici ungerea lui in acea functie n-a fost deloc fericita pentru organizatie. Pierdut, zice-se, printre afacerile personale si obligatiile de familie, „seful” se lasa in continuare asteptat de colegii lui sa miste ceva in conducerea organizatiei. Ba pentru aducerea lui in viata activa a partidului, pesedistii sunt dispusi sa-i recompenseze pe gasitori cu achitarea tuturor cheltuielilor necesare identificarii drumurilor pe unde ratacesc pasii lui Georgica Diaconu.
C. DUMITRESCU