Daca nu traiti bine, votati DA
PSD a organizat un miting, la Sibiu, in favoarea demiterii lui Traian Basescu. Opt mii de oameni, conform estimarilor facute de fortele de ordine, au venit sa asculte discursurile antiprezidentiale.
Mircea Geoana si-a inceput discursul multumindu-le celor care au participat la miting. “As vrea sa multumesc celor 15.000 de iubitori de democratie din Ardeal”, a spus liderul PSD. Mircea Geoana a precizat ca aliantele de pe scena politica actuala, UDMR-PRM si PNL-PSD isi au originea in faptul ca Traian Basescu reprezinta un pericol pentru democratia romaneasca. “Daca nu traiti bine, votati DA pe 19 mai. Dati o noua sansa democratiei pe 19 mai. Pe 19 mai, avem o misiune comuna: sa eliberam Romania de tot acest balamuc politic”, a completat liderul PSD. Geoana considera ca Traian Basescu nu a invatat nimic din experienta suspendarii si ca “daca se va intoarce la Cotroceni, va continua cu haosul si scandalul”.De asemenea, seful social-democratilor a tinut sa faca o remarca cu privire la atitudinea presedintelui suspendat, intr-o emisiune difuzata de postul public de televiziune: “Nu a avut niciun fel de respect pentru fostii presedinti ai Romaniei”.