Astazi este ultima zi in care detinatorii de terenuri agricole mai pot depune cereri pentru a primi subventiile europene, care se acorda in agricultura. Potrivit directorului Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura – filiala Prahova, Roxana Balcinoiu (in foto), suprafata eligibila pentru care s-a incheiat contract cu Uniunea Europeana a fost de 142.356 de hectare. ,,Pana sambata trecuta, au fost primite 20.340 de cereri pentru 141.879 ha, reprezentand un procent de acoperire de 99,67% din suprafata eligibila. Prahovenii sunt dornici sa primeasca banii, astfel ca, astazi (n.n. –ieri), suprafata totala va fi acoperita, deoarece sambata mai ramasesera neconcesionate decat 450 ha”.
Dintre cei care au depus cereri pentru subventiile europene, 298 au fost ale ,,marilor fermieri” – adica cei care detineau, fiecare, o suprafata de peste 50 de hectare si care acopera o suprafata de 85.000 de hectare, iar restul au fost solicitari din partea micilor fermieri. Dintre marii fermieri fac parte societati comerciale, asociatii familiale si consilii locale. Cei mai mari fermieri din Prahova au fost Consiliile Locale din Comarnic (cu o suprafata de 2.000 ha) si Sinaia (1.550 ha). Acestia, cat si ceilalti detinatori de terenuri mai mari de 50 de hectare sunt asteptati, pana pe data de 1 august, sa transfere dreptul de plata celor care lucreaza pamantul, respectiv societatilor agricole, crescatorilor de animale etc. Prin cererile depuse, posesorii de teren acceseaza subventiile acordate de U.E., de 50 de euro pentru fiecare hectar. Pe langa acestea, beneficiarii mai pot primi plati nationale complementare directe, acordate de la bugetul de stat astfel: 30 de euro/ha pentru culturi de cereale, oleaginoase etc., 216 euro/ha pentru culturile de orez, sfecla de zahar, tutun etc., 45 de euro pentru culturi ,,energetice” (floarea soarelui si rapita). De asemenea, beneficiarii mai au posibilitatea sa primeasca plati compensatorii, in valoare de 400 – 600 de euro, in cazul in care suprafetele de teren sunt situate la o altitudine mai mare de 600 de metri). Celor care nu au depus documentele pana la data respectiva li se vor percepe penalitati, respectiv – 1% pentru fiecare zi lucratoare de intarziere din valoarea care urmeaza sa o primeasca. Banii vor ajunge in conturile beneficiarilor nu mai devreme de luna decembrie a.c., acestia putand sa-i foloseasca atat pentru achizitionarea semintelor, plata lucrarilor cat si sa-i investeasca in modernizarea utilajelor tehnologice.
Larisa DRAGOMIR