
Nicio societate agricola n-a solicitat irigarea culturilor
Asa cum precizam si-n numarul de ieri al ziarului nostru, seceta a inceput sa-si arate, tot mai serios, coltii, trimitand in faliment nenumarati fermieri, inclusiv din Prahova. Pentru a salva ce se mai poate salva, Guvernul a decis majorarea subventiei acordata pentru irigatii de la 390 lei/hectar la 700 lei/hectar, iar agricultorii vor beneficia de un termen de gratie de 60 de zile pentru achitarea facturilor. Pentru finantarea masurilor anuntate, efortul bugetar al Ministerului Agriculturii este estimat la 293.000.000 de lei. „Am luat aceste masuri de majorare a subventiei – care va ajunge, astfel, la aproximativ 70 la suta din costul total al unei asemenea operatii – pentru a stimula fermierii sa foloseasca sistemul de irigatii. In plus, am decalat termenul de incheiere a contractelor multianuale de irigatii, de la 31 ianuarie la 30 iunie 2007. Aceasta, pentru a da posibilitatea celor care nu au incheiat astfel de contracte sa o faca, pana la sfarsitul lunii iunie”, a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu. Energia electrica necesara irigatiilor va fi furnizata de Hidroelectrica si Nuclearelectrica, „la cele mai avantajoase preturi”. Tariceanu a mai spus ca, daca e cazul, poate fi intrerupt exportul de energie de la Hidroelectrica.
Cum stau lucrurile in Prahova? Jalnic! Din investigatiile noastre, pana la inceputul acestei saptamani, nicio societate agricola nu solicitase incheierea unui contract cu societatea de profil, pentru irigarea culturilor. Aceasta desi, in tot mai multe zone, fenomenul de ofilire a plantelor si-a pus serios amprenta. Poate agricultorii vor apela la sistemele de irigatii, acolo unde inca mai exista, macar in al doisprezecelea ceas. Cat priveste asigurarea culturilor impotriva capriciilor naturii, pana la aceasta data, doar 40-45 la suta dintre cele aproximativ 144.000 de hectare au fost asigurate, in urma contractelor incheiate cu bancile de profil.
C. DUMITRU















