Nimic nu este, pentru gazetar, mai presus de cuvantul pe care il trimite, dintr-un colt de pagina, catre mintea si sufletul cititorului. Absolvent, in urma cu aproape cinci decenii, al Facultatii de Istorie, gazetarul Cristea Bocioaca a fost, de-a lungul timpului, cu atat mai mult, un „istoric al clipei”. Astfel incat, in aproape o jumatate de secol, randurile sale se aduna in multe cronici despre vremurile,despre oamenii pe care i-a intalnit.Iar cele mai multe dintre ele au aparut in ziarul pe care il au, acum, sub priviri, cititorii nostri. Dovedind, fiecare dintre ele si toate laolalta, ca istoricul si gazetarul Cristea Bocioaca a inteles, o data in plus, responsabilitatea de a aseza, in cuvantul sau, adevaruri care sa reziste la proba timpului. Si avem toata convingerea ca, aidoma, va proceda pe mai departe, chiar daca, de astazi, a ales ragazul unei binemeritate odihne,dupa multele decenii de aplecare asupra condeiului. Sunt de apreciat nu numai longevitatea cu care a slujit aceasta profesie – egoista, in felul sau, care cere multa ardere launtrica – ci si o tinerete a spiritului, aparte. S-a aplecat, de fiecare data, asupra foii de hartie, iar in anii din urma – asupra tastelor calculatorului, cu responsabilitate profesionala si cu o seriozitate care merita sa fie consemnate in aceasta cronica. A onorat profesia de jurnalist,prin ceea ce a scris si prin modestia si discretia comportamentului sau in familie si in randul celor alaturi de care profesia si viata l-au pus. Cunoscut mai ales pentru modul in care a reflectat activitatea din agricultura, a extins,de fapt, meticulozitatea si rigurozitatea care il caracterizeaza si asupra altor domenii. Iar in anii din urma, experienta si competenta, adunate de-a lungul activitatii sale, l-au recomandat sa gireze calitatea de responsabil al fiecarui numar al ziarului Prahova, plecat spre cititorii nostri. Generatiilor mai tinere de jurnalisti, veniti sa intregeasca echipa care semneaza fiecare pagina, au avut ce invata de la gazetarul Cristea Bocioaca,iar tactul si deschiderea acestuia l-au facut si mai mult un „profesor” ascultat.
Florile oferite, ieri, la firescul moment al multumirilor pe care le merita, sunt si simbol al consideratiei pe care i-o purtam decanului de varsta, care ne-a dat, insa, si o frumoasa lectie de tinerete a spiritului. „Istoricului clipei” ii dorim sa aseze,de acum inainte,inca multe pagini in cronica vietii si a profesiei sale.
Editura PRAHOVA
