“Cel mai imputit oras din Europa” sau “ Cocina“. Cu acest renume a intrat nu doar in Uniunea Europeana orasul Boldesti-Scaeni, ci si in America. Acolo au fost publicate mai multe articole pe aceasta tema, unul dintre ele avand, dupa cum se vede in facsimilul alaturat, ca titlu, chiar formularea de mai sus (foto 1). Motivul pentru care localitatea prahoveana are o asemenea “faima“ peste hotare vi l-am prezentat si in alte editii ale cotidianului nostru: crescatoria de porci Cristim (Ecoferm). In perioada in care noi am publicat articolele pe aceasta tema era cald si intensitatea mirosurilor a fost pusa pe seama temperaturilor ridicate. Reclamatiile se aduna insa, in continuare, pe masa primarului din Boldesti-Scaeni. “Am primit multe reclamatii. Este o problema deosebita insa, nu pot lua nicio masura“, ne-a declarat primarul orasului Boldesti-Scaeni, Ion Dumitru.
Perioada de tranzitie
Pentru a putea functiona, conform normelor europene, societatea Cristim trebuia sa obtina, de la inceputul acestui an, autorizatia integrata de mediu, precum si nenumarate avize. Numai ca, aceste documente le putea avea doar in urma unei dezbateri publice, actiuni ce au fost organizate, insa, niciun locuitor al orasului nu s-a prezentat sa-si spuna pasul. “Eu am trimis, de fiecare data, un reprezentant al primariei care sa participe la aceste sedinte. Nu pot sa iau nicio masura, atat timp cat angajatii Garzii de Mediu au oferit firmei o perioada de tranzitie. Am raspuns in scris, ori de cate ori am fost intrebat, ca nu sunt de acord ca aceasta crescatorie sa functioneze (n.n. – o copie a uneia dintre adrese o reproducem alaturat), pana nu se rezolva problema mirosurilor de care se plang oamenii”, ne-a mai spus Ion Dumitru.
Incercari nereusite
Reprezentantii crescatoriei au cumparat un teren intre Baltesti si Magurele unde au sapat gropi pentru a le folosi la depozitarea excrementelor animalelor, insa, societatea nu detine utilaje cu care sa colecteze si sa transporte gunoiul. Pana vor reusi sa le achizitioneze, firma a gasit o solutie mai putin costisitoare: “au comandat produse odorizante din Elvetia pe care sa le imprastie in zona si sa acopere mirosul urat”, a adaugat interlocutorul nostru. Am incercat in nenumarate randuri sa luam si noi legatura cu reprezentantii acestei firme, insa, de fiecare data, o voce feminina ne-a raspuns ca persoanele cu care ar trebui sa stam de vorba nu se afla in unitate. Oamenii se gandesc, cu groaza, la perioada verii care bate la usa. “Eu am o casa in aceasta localitate. Anul trecut am avut musafiri din strainatate care au plecat mai devreme decat era planificat, indignati de mirosurile insuportabile. Anul acesta ma gandesc sa nu mai vin nici eu acasa, daca problema nu a fost rezolvata“, ne-a spus Cristian Balan.
Gabriela IONITA