Anul acesta, la Liceul „Brancoveanu Voda” din Urlati (in foto), vor incepe lucrarile la o sala de sport olimpica. Cel putin asa sustine primarul orasului, Marian Machitescu, care ne-a declarat ca „la o recenta intalnire cu fostul ministru delegat pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely – actualul ministru al Dezvoltarii Regionale – acesta ne-a dat asigurari ca suntem printre cei 40 de beneficiari – inclusi in programul guvernamental la nivelul tarii – ai unei sali olimpice de sport. Orasul Urlati fusese nominalizat si in programul Guvernului Nastase – cel privind construirea a 400 de sali de sport, dar acest proiect nu s-a mai finalizat”. Primarul Machitescu ne-a mai precizat ca „in actualul program, exista doua etape de construire a salilor de sport, investitiile urmand sa fie finantate exclusiv de catre stat. Prima etapa va incepe in aproximativ doua luni, iar alta, in toamna. Ministrul ne-a spus ca suntem inclusi in prima etapa si ca, din iunie-iulie a.c., este programat debutul lucrarilor”.
Sala va fi amenajata chiar in curtea Liceului „Brancoveanu Voda”, iar de aceasta vor putea beneficia aproximativ 8.000 de copii din toata zona Cricovului. „Sala de sport este foarte utila si trebuia construita mai demult. Institutiile de invatamant organizeaza mereu competitii care implica participarea multor copii din localitatile invecinate, dar orasul nu dispune de un loc adecvat unde sa se desfasoare” – a concluzionat primarul Urlatiului.
Camelia NASTASE

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentIar vor victorie in deplasare…
Articolul următorIn 2008,