Se spune ca, in paginile unui ziar, se aduna istoria clipei. Acum, cand, sub ochii fiecaruia dintre cititorii nostri, se afla numarul 5000 al cotidianului PRAHOVA, tot atatea clipe au devenit, deja, istorie, grabindu-se sa inscrie, in cerneala, realitatea zilei de azi si sa ii faca loc celei de maine. 24 de ore din 24, secunda cu secunda, ziarul PRAHOVA prinde viata parcurgand, pana la cititor, un drum pe care trudesc, fiecare in felul sau, mai mult de o suta de oameni, dintre care multi nu se intalnesc niciodata. Toti insa – fara absolut nici cea mai mica exceptie – semneaza, colectiv, cu mintea, cu priceperea, cu bratele, cu talentul, cu credinta in adevar si, obligatoriu, cu sufletul, fiecare numar al ziarului plecat catre cititor. Fara acestea nu se poate naste un ziar – chiar daca ii este sortit sa „traiasca” doar o zi. Asa cum, doar ele si convingerea ca exista, in fiecare noua dimineata, cititori pe care nu avem dreptul sa-i dezamagim, ne-au dat puterea ca numarului 1 sa il adaugam pe cel care a purtat numarul 1000, iar apoi pe acelea pe care au fost inscrise, pe rand, numarul 2000, numarul 3000, numarul 4000. Va dadeam intalnire, acum trei ani, la numarul 5000. Va multumim ca ne-ati oferit sansa sa traim, astazi, acest moment anivesar si grabiti sa asezam, deja, in pagina, istoria clipei de maine, ne luam ragazul sa va marturisim, ca unor prieteni dragi, cum se „naste” fiecare nou numar al cotidianului PRAHOVA.












